12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalZuckerberg, apel pentru reglementări suplimentare în domeniul online

Zuckerberg, apel pentru reglementări suplimentare în domeniul online

Prezent la Conferinţa pentru Securitate de la München, Mark Zuckerberg, fondator şi director general al Facebook, a avut un ton conciliant, afirmând că reţeaua de socializare online a intensificat “semnificativ” colaborarea cu guverne, autorităţi electorale şi membri ai comunităţii de informaţii în ultimii patru ani, eliminând zilnic peste un milion de conturi online false.

Companii online precum Facebook, Twitter şi YouTube sunt supuse presiunilor pentru a îmbunătăţi reacţiile faţă de acţiunile statelor ostile şi grupurilor politice care coordonează campanii pentru dezinformare.

Fostul vicepreşedinte american, Joseph Biden, care speră să devină candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din 2020, a sugerat recent că atitudinea pasivă a Facebook faţă de campaniile ruse în anul 2016 ar putea fi considerată “colaborare”, ceea ce ar fi un “delict penal”, notează Mediafax.

Mark Zuckerberg a admis că dezinformările au devenit mai sofisticate în ultimii ani, precizând că tratează cu seriozitate riscurile. “În ultimul an, am observat o evoluţie a ameninţărilor în câteva moduri, cu impact semnificativ”, a declarat Zuckerberg, notând că ingerinţele electorale nu sunt doar externe, ci “tot mai mult interne”.

Facebook are 35.000 de angajaţi care monitorizează conţinutul online. “Bugetul nostru pentru monitorizarea conţinutului este mai mare acum decât întregul venit al companiei atunci când am intrat pe piaţa publică, în 2012, când aveam un miliard de utilizatori”, a subliniat Zuckerberg, citat de cotidianul Financial Times.

Directorul Facebook a pledat pentru mai multe reglementări în sfera online. “Nu vrem ca firme private să ia decizii cu impact social, trebuie să existe mai multe îndrumări şi reglementări din partea statelor în privinţa discursului admis. În prezent, există două sisteme de reglementare pentru actualele industrii – cel pentru ziare şi presă şi modelul pentru companiile de telecomunicaţii, care este de tip «datele curg spre tine», dar nu poţi trage la răspundere o companie de telecomunicaţii dacă cineva a făcut ceva ilegal pe o linie telefonică. Cred că noi ar trebui să fim undeva între cele două sisteme”, a subliniat Mark Zuckerberg.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă