8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAdolescenții acuzaţi că au ucis un taximetrist din Lugoj au fost arestaţi...

Adolescenții acuzaţi că au ucis un taximetrist din Lugoj au fost arestaţi preventiv

Judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis, luni, arestarea pentru 30 de zile pe numele celor doi tineri, de 17, respectiv 15 ani din localitatea Darova, judeţul Timiş, care au ucis un taximetrist din municipiul Lugoj, în vârstă de 77 de ani.

Acuzaţia care li se aduce celor doi este omor calificat.

Taximetristul din Lugoj nu mai fusese văzut de vecini încă din noaptea de 12 spre 13 iunie, când  plecase să ia o comandă din comuna Darova. Anchetatorii au stabilit că, atunci când a ajuns să preia comanda, taximetristul a fost aşteptat de doi băieţi. Cel mai mare dintre adolescenţi l-a lovit pe bărbat cu cuţitul în gât, din spate, iar apoi l-a tăiat şi în zona feţei. Apoi cei doi băieţi au dus cadavrul în pădure, în zona localităţii Sinersig şi l-au abandonat. I-au luat taximetristului telefonul mobil, banii, aproximativ 200 lei, dar şi maşina, cu care au plecat la Timişoara. Adolescentii s-au plimbat cu autoturismul până au rămas fără combustibil, apoi au vândut telefonul, pentru a mai face rost de bani, spun procurorii.

Autorii crimei au fost identificaţi sâmbătă seara, fiind audiaţi de poliţişti şi reţinuţi pentru 24 de ore.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă