11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAfgani depistaţi ascunşi într-un autocamion cu profile metalice, la P.T.F. Giurgiu

Afgani depistaţi ascunşi într-un autocamion cu profile metalice, la P.T.F. Giurgiu

În data de 23.10.2020, în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român, în vârstă de 52 de ani, conducând un ansamblu rutier, format din cap tractor şi semiremorca, ambele înmatriculate în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, profile metalice, pe ruta Turcia-Republica Moldova.

Procedând la verificarea mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat că prelata semiremorcii este secționată și relipită pe interior, fapt pentru care s-au efectuat verificări suplimentare. În urma controlului amănunțit, printre profilele metalice transportate, au fost descoperite ascunse trei persoane de sex masculin care nu dețineau documente de identitate.

În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele descoperite sunt cetățeni afgani, doi adulți și un minor, cu vârstele cuprinse între 17 și 22 ani. Totodată, aceștia au declarat că au fost ajutați de un conațional să se urce în autocamion, fără știrea șoferului, în apropierea frontierei turco-bulgare, în schimbul sumei de 2.000 USD şi  intenţionau să ajungă în Germania.

Polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, cei trei cetățeni afgani au fost preluați de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă