Avocatul Dan Chitic vrea revenirea la sintagma "probe și indicii temeinice"

În exclusivitate pentru România liberă avocatul Dan Chitic specialist în drept penal și comercial ne-a acordat un interviu în care a clarificat natura articolelor din Codul Penal, celebrele modificări la Legile Justiției, care au divizat și societatea, dar și eșichierul politic

Marian Garleanu 0 comentarii

În exclusivitate pentru România liberă avocatul Dan Chitic specialist în drept penal și comercial ne-a acordat un interviu în care a clarificat natura art. 223 C.p.p. raportat la cerințele Directivei 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces.

”În ceea ce privește măsura arestului preventiv trebuie urgent revenit la sintagma probe și indicii temeinice față de cea de acum de suspiciuni rezonabile care este una profund dăunătoare mediului judiciar românesc”.

”Modificarea reglementării măsurii arestului preventiv - condiție sine qua non în lupta cu abuzurile statului paralel, temelie a oricărui edificiu normativ ridicat în apărarea drepturilor civile”.

România liberă: Domnule Chitic, au apărut în presă unele propuneri de modificare ale codului de procedură penală pe care sugerați că ar trebui să fie adoptate de către Parlament. De ce ați considerat necesar să completați propunerile făcute atât de putere cât și de opoziție în comisii?

Av. Dan Chitic: Propunerile mele vin să materializeze și să aplice în dreptul intern cerințele Directivei 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale în condițiile în care propunerile de modificare ale Codului de procedură penală deja făcute în Parlament fie nu erau destul de clare în unele privințe, fie lipseau cu desăvârșire, deși din practică a reieșit cu prisosință că ele sunt imperios necesare. Și mă refer la necesitatea modificării art. 223 Cod Procedură penală care reglementează condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive.

R.L. De ce credeți că nu au fost făcute propuneri de modificare ale acestei dispoziții procedurale atât de delicate?

Av. Dan Chitic: Nu știu. Și nici nu pot să înțeleg. Cu atât mai mult cu cât ușurința cu care se poate dispune o măsură privativă de libertate, atât de ușor de justificat în temeiul dispozițiilor procedurale în vigoare, este îndeobște cunoscută și este atât de criticată de către mulți dintre profesioniștii dreptului, dar și de către adevărații activiști pentru drepturile civile. Rezultatele imediate ale acestei dispoziții procedurale defectuos și imprecis edictată sunt și ele cunoscute - aglomerarea sistemului penitenciar și avalanșa de condamnări de la CEDO. Nu în ultimul rând, nu putem ignora nici teama și obsesia “cătușelor” inoculată deja în populație de ani de zile. Tocmai d’aia, pot spune că lipsa intenției de a modifica această dispoziție procedurală este cu atât mai ciudată atâta vreme cât unii dintre parlamentarii majorității susțin că se luptă cu “sistemul”, sau “statul paralel” cum îl numesc ei. Or, art. 223 C.p.p. al. 2, dispoziția procedurală a cărei modificare susținem că se impune a fi făcută, este unul din principalele mijloace procedurale prin care și cu care “sistemul”, dacă admitem existența sa, se răzbună sau face presiuni asupra persoanelor “incomode” prin arestarea așa zis “preventivă” a acestora, care în realitate au ajuns să se constituie în adevărate pedepse anticipate ante-condamnatorii.

R.L. Concret, care sunt motivele pentru care credeți că ar trebui modificat art. 223 C.p.p. și ce ar trebui modificat la acesta?

Av. Dan Chitic: Mai întâi de toate, pentru simplul motiv că actuala reglementare - adoptată sub directa influență a Monicăi Macovei de către Guvernul Boc - este mai restrictivă în drepturi decât Codul de procedură penală din 1968, hai să-i zicem comunist. Pentru a încerca să-mi explic poziția și în încercarea de a fi cât mai puțin inexact o să vă rog să-mi permiteți să fac apel la cele două coduri pe care le am cu mine. Astfel, în opinia mea se impune a fi modificat alineatul 2 al art. 223 din actualul Cod de procedură penală care prevede că “Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”

Din dispoziția pe care am citat-o mai sus rezultă că este lăsată la aprecierea și la decizia absolut personală și subiectivă a judecătorului luarea unei măsuri preventive privative de libertate, deci de maximă asprime, în funcțiune de o multitudine de elemente vag sau deloc definite. Mai întâi trebuie spus că majoritatea covârșitoare a infracțiunilor din noul Cod Penal prevăd pedeapsa cu închisoarea “de 5 ani sau mai mare”, astfel că această dispoziție procedurală este aplicabilă în majoritatea situațiilor, făcând astfel absolut inutilă enumerarea infracțiunilor din prima parte a articolului, toate acestea având, bineînțeles, pedepse mai mari de 5 ani. Apoi, dacă în ceea ce privește luarea măsurii preventive “pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia” există unele justificări - deși și aceste elemente sunt extrem de vagi și lăsate strict la aprecierea judelui, arestarea unei persoane ca urmare a aprecierii magistratului cu privire la “anturajul şi a mediului din care inculpatul provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia”, este atât de imprecisă și de vagă, încât orice persoană acuzată în cadrul unui proces penal poate fi arestată preventiv.

R.L. Această dispoziție de procedură nu cumva, lasă loc la abuzuri?

Av. Dan Chitic: Tocmai că această dispoziție procedurală în vigoare, așa cum este ea reglementată, introduce arbitrariul și la limită - abuzul, în luarea măsurii preventive, fiind încălcată atât prezumția de nevinovăție, cât și dreptul la un proces echitabil prin încălcarea unei reguli fundamentale, și anume a egalității în fața legii, regulă instituită de art. 16 din Constituție care prevede că “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.” Să luăm unul sau două exemple. În situația în care două persoane suspectate că au comis aceeași faptă sunt trimise cu propunere de arestare preventivă în fața judecătorului, acesta din urmă poate decide arestarea unuia dintre aceștia exclusiv în urma “evaluării anturajului și a mediului” din care provine inculpatul. Cu alte cuvinte, dacă aceeași faptă este presupusă a fi comisă de către două persoane, simplul fapt că una dintre aceste persoane vine dintr-o familie dintr-o clasă socială defavorizată și locuiește într-un loc cu un renume mai puțin bun, constituie motive suficiente pentru arestarea acestuia, în timp ce făptuitorul care locuiește în nordul orașului - să zicem - și provine dintr-un mediu social favorizat ar fi, probabil, eliberat și supus controlului judiciar.

R.L:  Păi în acest caz poate fi vorba chiar de discriminarea unuia dintre suspecți?

Av. Dan Chitic: Cu atât mai mult se impune o reglementare temeinică a acestui lucru. De asemenea, dacă două persoane care au comis aceeași faptă, să zicem de “corupție”,- că tot e un subiect la modă -, unul va putea fi arestat pe baza aprecierii judecătorului cu privire la “alte împrejurări de comitere a faptei”, în timp ce altul va putea fi scutit de această măsură pe baza unei alte aprecieri dată “altor împrejurări” de comitere a faptei… eventual de împrejurarea potrivi căreia cel din urmă s-a dedat “nobilului obicei” al delațiunii. Nu în ultimul rând judecătorul trebuie să aprecieze în temeiul dispoziției procedurale în vigoare dacă “se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.” Pentru a înțelege caracterul intenționat ambiguu - în opinia mea - și vag al dispoziției pe care o critic și lejeritatea cu care se poate dispune în prezent arestarea preventivă a inculpaților, vă rog să o comparăm cu dispoziția procedurală “comunistă” din C.P. din 1968, și anume art. 148 alin 1 lit. f: “Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și există vreunul dintre următoarele cazuri: f. inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.”

R.L. Să înțelegem că dvs v-ați inspirat din procedurile penale ale unor țări cu vechi democrații din lume și în care PROBA este regina întregului proces judiciar?

Av. Dan Chitic:  Nu numai, dar puteți constata că până și vechiul Cod de procedură penală impunea existența unor probe “ca lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publica.”, atâta vreme cât noul cod, presupus a fi de largă respirație democratică, impune doar ca judele să constate “că privarea inculpatului de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.” Vă subliniez două diferențe majore, ambele în defavoarea noii reglementări procedurale: dacă în vechiul cod erau necesare PROBE“ca lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”, în noul cod judecătorul poate pur și simplu să CONSTATE, pe baza aprecierii personale - desigur, “că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.” Diferența între existența probelor și simpla constatare a judelui este atât de evidentă încât nu mai trebuie comentată cred. A doua problemă majoră în noua reglementare este dispariția termenului CONCRET care însoțea și delimita în reglementarea comunistă sintagma “pericol pentru ordinea publică”. Da, dacă în vechea reglementare pericolul trebuia să fie CONCRET pentru ordinea publică, în noua reglementare “pericolul pentru ordinea publică” nu mai trebuie să fie concret. Este motivul pentru care auzim atât de des în ordonanțele DNA sau DIICOT, dar din păcate și în hotărârile instanțelor penale, existența unui motiv cel puțin bizar pentru a dispune restrângerea dreptului fundamental la libertate a unei persoane, și anume: “Lăsarea inculpatului in libertate ar crea in cadrul societății o stare de neîncredere in sistemul de justiție.”

R.L: Sunt nemulțumiri mari printre oamenii din sistemul judiciar vis-a-vis de și codurile impuse de guvernul Boc prin asumarea răspunderii și nu printr-o dezbatere publică?

Av. Dan Chitic: Mai toți cei care activează în acest domeniu vă vor putea confirma nemulțumirile lor din cauza creșterii îngrijorătoare a frecvenței invocării unui asemenea motiv (n.red. -”Lăsarea inculpatului in libertate ar crea in cadrul societății o stare de neîncredere in sistemul de justiție”) în luarea unor măsuri aspre preventive. De aceea cred că se impune reintroducerea în norma procedurală atât a necesității existenței probelor cu privire la existența pericolului pentru ordinea publică, precum și specificarea caracterului CONCRET al acestui pericol care ar putea justifica arestarea preventivă a unei persoane.

Nu în ultimul rând, ca element definitoriu al deficiențelor noii norme procedurale, vă rog să comparați exactitatea și conciziunea exprimării vechii reglementări față de cea actuală, macovistă.

R.L. În aceste condiții, ce credeți că ar trebui actualul Parlament să întreprindă?

Av. Dan Chitic: Așa cum ziceam, modificarea reglementării referitoare la arestul preventiv este o condiție sine qua non în lupta cu abuzurile “statului paralel” și este temelia oricărui edificiu normativ ridicat în apărarea drepturilor civile. Din acest motiv se impune modificare alineatului 2 al art. 223 C.p.p., și, în cel mai rău caz reintroducerea dispoziției de la lit. f, alin 1 al art. 148 din vechiul Cod de procedură penală. Totodată se impune definirea cât mai exactă a noțiunii de“suspiciune rezonabilă” precum și cea de “pericol (concret sau nu) pentru ordinea publică”. Propunerea pe care eu am înaint-o în mod public, desigur perfectibilă, încerca să elimine cele două ambiguități. Iată cum suna aceasta: “Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă indicii temeinice că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi există probe sau indicii temeinice că lăsarea acestuia în libertate ar avea ca efect imediat săvârșirea de către inculpat a unei alte infracțiuni.”

 R.L: În ce ar consta pericolul concret pentru ordinea publică?

Av. Dan Chitic: În opinia mea pericolul concret pentru ordinea publică constă exclusiv în pericolul săvârșirii unei noi infracțiuni de către inculpat, măsura fiind lesne a fi luată în cazul infracțiunilor numite de rezultat - în special a celor săvârșite cu violență. În celelalte cazuri, controlul judiciar sau arestul la domiciliu sunt măsuri preventive aflate la îndemâna instanței care sunt suficiente în atingerea scopului enunțat de art. 202 C.p.p. și care sunt mai puțin drastice în condițiile în care inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție până la condamnarea definitivă a acestuia. Sper sincer ca semnalul de alarmă pe care îl trag prin intermediul dvs. să fie suficient pentru ca aleșii noștri să întreprindă ceea ce este strict necesar: eliminarea pericolului concret pentru ordinea publică și constituțională care îl reprezintă actuala formulare a alineatului 2 al art. 223 din Codul de Procedură Penală.

Comentarii

loading...
Loading...
loading...