14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBărbat acuzat că a vândut monede şi bunuri arheologice din patrimoniul naţional,...

Bărbat acuzat că a vândut monede şi bunuri arheologice din patrimoniul naţional, trimis în judecată

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul General l-au trimis în judecată pe Constantin Pâslaru, pentru spălare de bani.

“În perioada 2009 – 14 octombrie 2015, inculpatul Pâslaru Constantin (cetăţean român şi german, cu domiciliul în Germania) a dobândit şi deţinut un lot de 7005 monede şi 806 bunuri arheologice, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, iar după efectuarea unor operaţiuni specifice de curăţare, restaurare şi conservare, a schimbat o parte dintre ele în piese de colecţie, în vederea tranzacţionării acestora pe piaţa internaţională de antichităţi, prin ascunderea şi disimularea originii lor ilicite”, se arată în rechizitoriul întocmit în cauză.

Procurorii spun că artefactele erau furate din siturile arheologice din judeţele Constanţa şi Tulcea de către o grupare infracţională, care apoi le transfera în străinătate către Constantin Pâslaru, urmând ca acesta să le valorifice.

“După procedurile de curăţare mecanică şi chimică, cu rolul de a ascunde originea lor ilicită, artefactele erau destinate a fi tranzacţionate prin intermediul platformelor din mediul online sau la târguri locale către diverşi cumpărători din Germania sau din alte ţări. O parte din banii rezultaţi erau transferaţi către braconierii de situri arheologice din România prin intermediul unor companii financiare ce permit transferul de bani lichizi la distanţă fără utilizarea unor conturi bancare, destinatari fiind persoane interpuse indicate de autorii infracţiunilor de furt”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Anchetatorii au făcut percheziţii domiciliare simultane la mai multe locaţii din Germania şi România şi au identificat şi confiscat monedele şi artefactele sustrase.

Potrivit unui raport de expertiză numismatică, lotul de 7.005 monede indisponibilizat este alcătuit în majoritate din monede greceşti de epocă imperială din cetăţile Tomis şi Callatis, monede din Istros (Histria), monede greceşti autonome, denari şi antoninieni romani, precum şi monede de bronz de tip Lysimach şi monede de tip Filip II din argint. În ceea ce priveşte celelalte bunuri arheologice indisponibilizate,printre acestea se numără un grup compact de 55 vârfuri de săgeată (semne premonetare specific dobrogene din sec. V a. Chr.), un pumnal akinakes (o piesă arheologică rară), pandantive crepundia, obiecte de podoabă, piese de harnaşament, sigilii, fibule, inele etc.

Majoritatea artefactelor fac parte din Patrimoniul cultural naţional, putând fi încadrate o parte în categoria Tezaur, o parte în categoria Fond al Patrimoniului cultural naţional.

Valoarea bunurilor ridicate şi indisponibilizate se ridică la suma de 400.000 Euro.

Dosarul va fi trimis spre soluţionare Tribunalului Hunedoara.

Cele mai citite

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă