15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCei trei tineri suspectați de comiterea crimei din Sectorul 4 vor fi...

Cei trei tineri suspectați de comiterea crimei din Sectorul 4 vor fi arestați preventiv

Doi dintre suspecți, cu vârste de câte 19 ani, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi lovire sau alte violenţe, iar cel de-al treilea suspect, de 21 de ani, este cercetat pentru omor, anunță un comunicat al Poliției Capitalei.

Victima crimei este un bărbat de 64 de ani care a fost găsit mort, miercuri noaptea, în locuinţa lui din Sectorul 4. Decesul s-ar fi produs ca urmare a unor lovituri la cap.

Se pare că incidentul s-a produs în urma unor neînțelegeri apărute între bărbatul de 64 de ani și chiriașii lui.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Congres Forța Dreptei: Ludovic Orban este ales președinte

Ludovic Orban a fost ales, sâmbătă, preşedintele Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii, potrivit agerpres.ro. Orban a obţinut 1.203 voturi favorabile, conform unui comunicat...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Ludovic Orban, atac dur: “România nu poate fi lăsată pe mâna lui Ciolacu, Ciucă, Iohannis”

La congresul formațiunii Forța Dreptei, președintele Ludovic Orban a subliniat că adevărații liberali se află în acest partid și a exprimat convingerea că România...
Ultima oră
Pe aceeași temă