Ministrul Lucian Bode  (Foto: Arhivă)

Ministrul Lucian Bode (Foto: Arhivă)

Cetățeanul afgan care a comis o crimă la Timișoara a fost capturat în Grecia

Un cetățean provenit din Afganistan, considerat a fi principalul autor al unei crime comise la Timișoara, a fost capturat în Grecia.

Mihai Diac 0 comentarii

Un cetățean provenit din Afganistan, considerat a fi principalul autor al unei crime comise la Timișoara, a fost capturat în Grecia. Anunțul în acest sens a fost făcut de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

"A fost reţinut în Grecia un cetăţean afgan care a comis omorul din Gara de Nord Timişoara. Urmează procedura de predare a acestuia, după care vom trimite escorta în Grecia. A fost prins pe aeroportul din Atena", a precizat ministrul Lucian Bode.

Atât persoana acuzată de comiterea crimei, cât și victima crimei sunt refugiați proveniți din Afganistan. Crima s-a produs în urma unui conflict între două grupuri de cetățeni din Afganistan. În urma acelui incident, doi străini au fost înjunghiați, iar unul dintre cei doi a murit. Imaginile atacului au fost înregistrate de o cameră video plasată pe stradă.

Ministrul român al Afacerilor Interne a precizat că autorul crimei a fost identificat și reținut în Grecia "în urma cooperării poliţieneşti internaţionale".

Comentarii

loading...