21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăClanul Ștoacă, decimat. Peste 30 de persoane au fost reţinute

Clanul Ștoacă, decimat. Peste 30 de persoane au fost reţinute

Peste 30 de persoane au fost reţinute în urma percheziţiilor făcute de procurorii DIICOT miercuri dimineaţă în mai multe judeţe, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, trafic de persoane, inclusiv de minori, proxenetism, înşelăciune, trafic de influenţă şi dare de mită, vizând membri ai clanului Ştoacă. Între cei reţinuţi se află şi fiul unui fost senator de Brăila. Coform DIICOT, liderii ”grupării Ştoacă” şi-au crescut, educat şi instruit copiii sau persoanele aflate în relaţii de afinitate cu ei, conform unor reguli stricte ce au vizat ”jurământul” tăcerii, al sacrificiului pentru lider, al condiţionării acţiunilor infracţionale de voinţa şi ştiinţa persoanei care ocupă poziţia de lider sau de persoană de încredere a acestuia.

Potrivit unor surse judiciare, în urma percheziţiilor de miercuri au fost reţinute 33 de persoane, printre care şi fiul unui fost senator de Brăila.

Poliţiştii bucureşteni şi procurorii DIICOT au făcut miercuri dimineaţă 57 de percheziţii, cele mai multe în Bucureşti, dar şi în Ilfov şi Giurgiu, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, trafic de persoane, inclusiv de minori, proxenetism, înşelăciune, trafic de influenţă şi dare de mită, vizând membri ai clanului Ştoacă.

 “În această dimineaţă, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi procurorii DIICOT – Structura Centrală au efectuat 57 de perchezitii domiciliare, dintre care 51 pe raza municipiului Bucureşti, 7 în judeţul Ilfov şi o percheziţie pe raza judeţului Giurgiu, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infractional organizat,  specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic de persoane, proxenetism, trafic de influenţă, trafic de minori, înşelăciune, influenţarea declaraţiilor, cumpărare de influenţă şi dare de mită”,  anunţă DIICOT.

Vizaţi de acţiune sunt membri ai clanului Ştoacă, definit drept grupare de tip mafiot, bazată pe relaţii de familie.

“De câţiva ani, prin intervenţii succesive din partea organelor judiciare, se actionează pentru destructurarea unei grupării ce acţiona, cu precădere pe linia traficului ilicit de droguri de mare risc, în municipiul Bucureşti, grupare de tip mafiot, bazată pe relaţii de familie, cunoscută în lumea interlopă sub denumirea de ”Ştoacă”.    Ceea ce s-a dorit a fi o descurajare a membrilor reţelei în a se implica în distribuirea pe piaţa neagră a drogurilor de risc, în special a heroinei şi cocainei, s-a dovedit  o activare a unei noi generaţii, crescută şi instruită de cei ce au coordonat de-a lungul timpului activitatea infracţională a grupării, aceştia profitând de faptul că niciodată nu s-a reuşit destructurarea completă a grupului, o parte din liderii rămânând în libertate”, precizează DIICOT.

Conform instituţiei, persoanele care au preluat coordonarea grupării au respectat aceeaşi ideologie legată de posibilitatea de a-şi asigura un standard de viaţă prin obţinerea de venituri din vânzarea drogurilor de mare risc (cocaină, heroină), exploatarea persoanelor vulnerabile prin obligarea la practicarea prostituţiei, aservirea tinerilor proveniţi din familii destrămate şi care să acţioneze, la cerere, recurgând la fapte de violenţă, contra patrimoniului sau ce vizează libertatea de mişcare.

Urmare intervenţiilor autorităţii judiciare şi a faptului că cei doi lideri ai grupului infracţional  înaintau în vârstă aceştia au predat coordonarea grupării fiilor şi nepoţilor acestora care  au început să se implice în coordonarea membrilor grupării, după tiparul predecesorilor lor.

“Astfel, liderii ”grupării Ştoacă” şi-au crescut, educat şi instruit copiii sau persoanele aflate în relaţii de afinitate cu ei, conform unor reguli stricte ce au vizat ”jurământul” tăcerii, al sacrificiului pentru lider, al condiţionării acţiunilor infracţionale de voinţa şi ştiinţa persoanei care ocupă poziţia de lider sau de persoană de încredere a acestuia”, explică DIICOT, adăugând că “există suspiciunea că începând cu anul 2017, s-a produs o ”reorganizare” şi o nouă ierarhizare în interiorul familial, persoanele care au preluat afacerile ilicite pe toate palierele fiind animate pe de o parte de asigurarea mijloacelor necesare traiului pentru ei dar şi pentru crearea unui ”confort„ al membrilor aflaţi în executarea pedepselor”.

De asemenea, au continuat relationarea in lumea interlopă bucureşteană şi nu numai, încercând să intervină atunci când altii interacţionau sau să dezvolte, punctual afaceri pe linia traficului de droguri de mare risc şi al traficului de persoane.

“S-a reţinut  că noii lideri au respectat delimitarea teritorială impusă de către predecesorii lor, astfel încât activităţile infracţionale ale grupului să nu interfereze cu cele ale altor grupuri.   S-a reţinut că membrii grupării Ştoacă au rămas activi, ca şi predecesorii lor, în sectoarele 4 şi 5, pe piaţa drogurilor de mare risc. Membrii implicaţi în traficul ilicit de droguri, au ales să obţină venituri din vânzarea cocainei şi a heroinei preparate -în cantităţi mici-către consumatorii stradali sau cei care frecventează cluburile bucureştene, agreând ideea de fidelizare pe de o parte pentru protecţia tranzacţiilor, iar pe de altă parte pentru  a nu avea în posesie intervale lungi de timp substanţele stupefiante, toate în scopul îngreunării depistării lor de către autorităţi. De asemenea, tot pentru a-şi fideliza clienţii, liderii  au pus în vânzare drogurile de mare risc la preţurile practicate pe piaţa de profil bucureşteană, respectiv 100 euro/gram cocaină şi 30-40 lei/bilă heroină”, relatează DIICOT.

Dacă pe linia traficului de droguri membrii clanului s-au poziţionat între consumatorul final şi furnizorul cocainei sau heroinei, nu acelaşi lucru se poate susţine şi cu privire la activitatea pe linia traficului de persoane şi proxenetismului. Aceasta din urmă  a căpătat şi caracter  transfrontalier, urmare câştigurilor substanţiale pe care membrii grupării le-au putut obţine de-a lungul timpului prin exploatarea persoanelor de sex femeiesc, obligate/îndrumate să practice prostituţia în cluburi sau alte spaţii special amenajate pe teritoriul unor state precum Cehia, Germania, Anglia, Scoţia, Emiratele Arabe Unite (Dubai) şi Belgia.

“Cu privire la modalităţile în care membrii grupării şi-au recrutat victimele exploatate ulterior prin obligarea la practicarea prostituţiei, s-a reţinut predilecţia acestora atât pentru inducerea lor în eroare, prin metoda ”lover boy”, cât şi pentru violenţă atunci când acestea nu erau convinse de comportamentul subversiv al acestora.  Pentru a face faţă ”cerinţelor pe piaţa externă” şi a căpăta experienţă, membrii gruparii au recurs la exploatarea persoanelor de sex femeiesc majore şi minore în ţară, mai exact în oraşe precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu şi Constanţa, folosind pentru recrutarea clienţilor site-urile de profil sau metoda de abordare directă, respectiv stradal”, transmite DIICOT.

În ceea ce priveşte implicarea membrilor grupării în activităţile de determinare sau înlesnire a practicării prostituţiei, “s-a reţinut ca mod de operare predilecţia acestora spre a-şi folosi renumele şi influenţa în relaţia cu martorele care fie practicau deja prostituţia, fie decideau să înceapă să îşi câştige existenţa în acest mod”.

Un aspect ce s-a evidenţiat în modul lor de operare a fost legat de atragerea martorelor ce iniţial au fost ajutate într-o formă sau alta să practice prostituţia, în activităţi specifice proxenetismului, în timp acestea devenind active în cadrul grupului în zona recrutării fetelor şi mai apoi a înlesnirii practicării prostituţiei.

Un alt sector ce a prezentat interes pentru membrii grupării, mai ales după dezincriminarea prostituţiei, a fost cel al saloanelor de masaj, unde se pot desfăşura cu uşurinţă activităţi de proxenetism sub paravanul aşa numitelor ”masaje erotice”, sens în care au decis să preia activitatea persoanelor juridice ce aveau ca obiect de activitate ”întreţinerea corporală”, iniţial formal iar mai apoi chiar în calitate de administratori.

“Astfel, în intervalul aprilie 2017 – mai 2018, s-a stabilit că membrii grupării au activat pe trei paliere infracţionale al căror grad ridicat de pericol social este recunoscut atât în plan naţional cât şi internaţional. În cauză se efectuează cercetări faţă de un număr de 35 de suspecţi”, precizează DIICOT.

Acţiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie, Direcţiei Investigaţii Criminale şi al Unităţii Teritoriale de Analiza Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, al Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Constanţa, Braşov şi Argeş şi Direcţiei Vamale Bucureşti.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.  Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Cele mai citite

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă