15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăConsilul Concurenței a amendat trei companii care vând aparate de măsurare a...

Consilul Concurenței a amendat trei companii care vând aparate de măsurare a curentului

Cele trei companii sancţionate sunt GMC-I Messtechnik GmbH din Germania (3.849.925 lei), Arc Braşov (409.837 lei) şi Dranetz Technologies Inc. din SUA (687.323 lei).

Traductoarele de măsurare curent sunt necesare pentru a adapta curenţii de valori mari din instalaţii la nivelul necesar circuitelor interne ale analizoarelor de reţea şi trebuie selectate în funcţie de curenţii primari din circuitele electrice supuse măsurării.

 
”În urma investigaţiei, ce a fost declanşată ca urmare a plângerii formulate de una dintre companiile care a participat la procedura de achiziţie publică organizată de Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrica Serv, Arc Braşov SRL a recunoscut săvârşirea faptei anticoncurenţiale şi, ca urmare, amenda a fost redusă cu un procent de 15% din nivelul de bază”, a informat autoritatea de concurenţă.

Consiliul Concurenţei a constatat că cele trei companii s-au înţeles ca Arc Braşov SRL, în calitate de cumpărător, să devină unica sursă de aprovizionare cu traductoare de măsurare curent TR2520A pe teritoriul României, furnizorii Dranetz Technologies Inc şi GMC-I Messtechnik GmbH livrându-i exclusiv aceste echipamente pentru procedura de achiziţie publică.

”În acest fel, cele trei companii au eliminat concurenţa şi au limitat şi controlat comercializarea respectivelor echipamente, organizatorul licitaţiei neavând alternativă pentru achiziţionarea traductoarelor”, menţionează oficialii Consiliului Concurenţei.

Legislaţia în domeniul concurenţei interzice înţelegeri între companii, care conduc la împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei, în special cele care stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare, limitează sau controlează producţia, comercializarea sau investiţiile sau împart pieţele sau sursele de aprovizionare.

Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în fapte anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, în felul acesta, putând beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor. Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicată, în formă neconfidenţială, pe pagina de internet.

Cele mai citite

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...
Ultima oră
Pe aceeași temă