8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum a scăpat interlopul Ghenosu de mascații de la DIICOT

Cum a scăpat interlopul Ghenosu de mascații de la DIICOT

Se întâlnise, pe stradă cu un poliţist şi a fugit prin spatele curţii, spun anchetatorii. Interlopul se afla printre sutele de suspecţi vizaţi de descinderile din Ziua Z – ziua luptei împotriva crimei organizate.

Florin Ghinea, liderul clanului Ghenosu din Târgovişte, era cel mai cunoscut nume de pe lista suspecţilor căutaţi de procurori şi poliţişti în urmă cu două zile.

Bărbatul a dispărut chiar de sub ochii poliţiştilor. Cu puţin timp înainte să ajungă echipa care urma să-i percheziţioneze casa şi să-l ducă la audieri, Florin Ghinea i-a văzut pe poliţiştii care-l căutau pe unul dintre membrii clanului său.

„În momentul în care ofiţerul s-a apropiat de inculpat, acesta a adus injurii organelor de poliţie, a întrebat dacă au un mandat de percheziţie, după care a intrat pe poarta imobilului în care domiciliază şi s-a îndreptat spre casă. Imediat, de curtea acestuia s-au apropiat organele de poliţie însărcinate cu efectuarea percheziţiei la adresa inculpatului, însă acesta a alergat spre partea din spate a grădinii, a părăsit curtea, nemaifiind găsit”, scriu procurorii DIICOT în referatul prin care cer arestarea în lipsă a interlopului, citează Digi24.

Daniel Horodniceanu, şeful DIICOT: Va fi căutat în perioada următoare, suntem încă la muncă, cum spunea şi şeful Poliţiei Române, şi vom fi până când îl vom descoperi. Acum nu este neapărat un capăt de țara acest lucru, mai devreme sau mai târziu va fi adus în faţa justiţiei şi tras la răspundere penală.

Procurorii îl acuză pe liderul interlop de proxenetism, complicitate la trafic de persoane, spălare de bani şi instigare la omor calificat. Florin Ghinea şi fiul său ar fi plănuit asasinarea liderului unei grupări adverse.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă