Ana Maria Pătru

Ana Maria Pătru

Cum se „montează“ dosarele penale la DNA Ploiești

Din noiembrie 2016, după reținerea și, ulterior, arestarea sa, fosta președintă a Autorității Electorale Permanente, Ana Maria Pătru pare că a nimerit într-un război care nu-i aparține.

Cristi Ciuperca 0 comentarii

Procurorii DNA Ploiești au scris în rechizitoriu că Pătru, în 2008, când de-abia venise în București și era aproape o necunoscută, i-ar fi cerut bani Irinei Socol de la Siveco.

Asta într-un moment în care Irina Socol era un „Dumnezeu“ al afacerilor cu statul de milioane de euro pe zona de IT. De ce s-ar fi „împiedicat“ Irina Socol de Pătru? Nici procurorii nu lămuresc cum putea concret Pătru să o ajute pe Socol în condițiile în care nu era nici măcar ordonator principal de credite.

Una dintre cele mai ciudate ”capturi” ale procurorilor DNA Ploiești a fost Ana Maria Pătru, fost președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP).

Deși AEP este o instituție foarte importantă în procesul electoral, Autoritatea nu este vre-o ”zonă zero” a afacerilor pe bani publici. Contractele sunt în general pe sume fixe, neexistând acte adiționale pentru că aplicațiile IT necesare AEP nu lasă loc liber pentru manevre.

„România liberă“ a studiat dosarul penal Anei Maria Pătru și lucrurile ridică mari de semne de întrebare, derularea evenimentelor lăsând impresia că fosta președintă a nimerit la mijloc într-un război care nu era al ei.

Astfel, Pătru este acuzată că în perioada aprilie - iunie 2008, când era doar vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente (A.E.P.) – funcție cu rang de secretar de stat - a pretins, iar în anul 2009 a și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale, suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în municipiul. București.

În schimb, aceasta ar fi promis, susțin procurorii DNA, că va ajuta la derularea în bune condiții a unui contract încheiat de acea societate cu A.E.P., precum și că va susține societatea să obțină și să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a și realizat.

Pătru a fost turnată la DNA de celebra afaceristă Irina Socol de la Siveco, condamnată pentru evaziune fiscală și care se pare că și-a negociat libertatea promițând și făcând în schimb circa 20 de denunțuri la DNA Ploiești, spun surse judiciare.

Problema este că cronologia evenimentelor de prin 2008 face total necredibile susținerile Irinei Socol din denunțul făcut împotriva Anei Maria Pătru.

Astfel, la momentul când spune DNA că Pătru ar fi făcut traficul de influență pentru contractele lui Socol fosta președintă A.E.P. venise în București de doar un an de zile de la Râmnicu Vâlcea, influența ei la acel moment fiind extrem de redusă pentru a putea promite lucruri. În contrapartidă, denunțătoarea sa, Irina Socol era pe val în 2008, fiind unul dintre ”zeii” contractelor majore de IT obținute de la instituțiile publice. ”Este greu de crezut, dacă nu chiar imposibil, că Ana Maria Pătru îi putea promite ceva sau că Irina Socol se putea încurca de Pătru. Dacă Socol vroia un contract îl obținea lejer fără implicarea lui Pătru”, au explicat surse din mediul politic pentru „România Liberă.“

De asemenea, era doar vicepreședinte A.E.P., funcție care nu îi asigura și calitatea de ordonator principal de credite, postură din care putea să dispună efectuarea de plăți.

Din datele „României libere“ președintele de la acel moment al Autorității Electorale Permanente, Octavian Opriș delegase atribuțiile de ordonator principal de credite către secretarul general al A.E.P., Tiberiu Kovacs.”Contractele pe IT de la A.E.P. aveau un alt specific față de alte instituții. Aici nu puteai avea acte adiționale care să umfle prețul. Banii erau ficși. Siveco făcea soft-ul numărul 1 să zicem, primea banii pentru acea prestație. Nu putea nimeni să-i refuze plata dacă Siveco realiza soft-ul. Și nici nu se putea ca Siveco să încaseze bani pentru ceva ce nu au făcut pentru că vorbim de soft-uri de la alegeri a căror lipsă s-ar fi văzut”, au explicat surse judiciare pentru „România Liberă.“

În plus, din verificările făcute de ziarul nostru a rezultat că la dosarul Anei Maria Pătru nu se regăsește în mod concret modul în care aceasta i-ar fi promis Irinei Socol că o ajută cu obținerea de contracte, acuzațiile fiind susținute de denunțătoarea de la Siveco. Alte lucruri, însă, sunt interesante în ”cazul” Ana Maria Pătru. Dacă la momentul 2008 era la începutu de drum profesional, în 2016, când a fost arestată, Pătru era ”pe val” din punct de vedere profesional.

Președinta Autorității Electorale Permanente de la acel moment tocmai câștigase președinția mondială a organizației ”A Web”, o structură care ajută țările trecute prin tranziție să organizeze alegeri libere și democratice. A Web adună la un loc oficialii electorali din întreaga lume, practic instituțiile similare Autorității Electorale Permanente de la nivel mondial. De asemenea, Pătru era prietenă bună cu Elena Udrea, Liviu
Dragnea și alți lideri politici de top.

După arestarea din noiembrie 2016, asupra Anei Maria Pătru au urmat zile întregi de presiune. Era adusă aproape zilnic cu mașina la sediul DNA Ploiești unde, în prezența procurorului-șef Lucian Onea, i se cerea să facă denunțuri împotriva Elenei Udrea. Printre participanții la discuții se afla inclusiv denunțătoarea sa, Irina Socol.

Într-o mascaradă judiciară de proporții, făcută cu girul celor de la DNA Ploiești, Ana Maria Pătru a ajuns în situația de a-i fi angajat avocat de către denunțătoarea sa, pe Ovidiu Bulai, personaj care la rândul lui a încercat să o convingă pe fosta președintă A.E.P. să facă denunțuri. Printre țintele vizate erau Udrea, Dragnea, Ponta sau Vasile Blaga.

Spre surprinderea celor de la DNA Ploiești, Pătru nu a cedat și nu a făcut declarații în forma dorită de anchetatori, nici măcar despre Bogdan Chirițoiu de la Consiliul Concurenței. Nu e exclus ca cei de la DNA Ploiești să fi văzut în arestarea Anei Maria Pătru o portiță excelentă către obținerea de denunțuri împotriva unor nume importante de pe scena politică de la noi.  

Comentarii

loading...
Loading...
loading...