Dorinel Ursărescu

Dorinel Ursărescu

Dezastru în Resursele Minerale ale statului

Un control al Corpului de Control al Primului Ministru la Agenția pentru Resurse Minerale s-a finalizat cu sesizarea Parchetului Curții de Apel, precum și a altor instituții de control ale statului după neregulile majore găsite de inspectorii guvernamentali la ANRM

Cristi Ciuperca 0 comentarii

 

Într-o perioadă în care la nivel mondial lupta pentru resurse este una din principalele mize ale marilor puteri, statul român își bate joc prin instituțiile sale de bogățiile naturale ale României.

Un raport al Corpului de Control al Primului Ministru făcut după un control la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) scoate la lumină dezastrul din această instituție. Perioada verificată a fost 2013 - 2017, raportul fiind finalizat la sfârșitul lunii ianuarie.

Importanța ANRM este dată de faptul că această instituție are ca atribuții, printre altele, gestionarea resurselor de hidrocarburi (petrol şi gaze) şi resursele minerale, ca proprietate publică a statului, organizarea Fondului Geologic Naţional, constituie Fondul Naţional de Resurse/Rezerve, confirmă, verifică, înregistrează şi întocmeşte mişcarea resurselor/rezervelor. Tot ANRM are calitatea de Concedent, alături de alte autorităţi ale statului, negociază şi încheie în numele statului acorduri petroliere, licenţe de concesiune minieră şi permise de exploatare.

Revenind la Raportul Corpului de Control, obținut de „România liberă”, concluziile sunt extrem de dure și arată haosul, dezastrul din cadrul ANRM. În prezent instituția este condusă de Gigi Dragomir, dar șeful „de facto” al ANRM este însă consilierul lui Dragomir, fostul deputat Dorinel Ursărescu, condamnat penal definitiv pentru corupție și cu încă un dosar penal în curs de derulare.

Astfel, potrivit raportului amintit, ANRM nu a organizat în mod eficient activitatea de evidență centralizată a resurselor geologice și a rezervelor minerale/petroliere, actualizarea datelor fiind realizată, la data efectuării controlului, la nivelul anului 2011 pentru resursele minerale și la nivelul anului 2015 pentru resursele petroliere.

De asemenea, întocmirea Cărții miniere, a Cadastrului minier și a Cărții petroliere s-a realizat cu datele existente la nivelul anului 2012.

Asta înseamnă că prin neactualizarea la zi a Cadastrului minier, a Cărții miniere și a Cărții petroliere, există riscul ca la încheierea licențelor miniere/ acordurilor petroliere să nu se cunoască situația reală privind perimetrele concesionate, risc ce poate conduce la apariția de litigii între ANRM și titularii licențelor miniere/acordurilor petroliere, ulterior încheierii acestor contracte.

Din totalul de 2.683 zăcăminte miniere doar 851 sunt exploatate, reprezentând aproximativ 32% din totalul zăcămintelor, diferența de 1.832 de zăcăminte fiind inactive (aproximativ 68% din totalul zăcămintelor).

Din totalul de 664 de zăcăminte petroliere 470 sunt în exploatare, reprezentând aproximativ 71% din totalul zăcămintelor, diferența de 194 de zăcăminte fiind inactive (aproximativ 29% din totalul zăcămintelor).

 

Nu a existat nicio preocupare pentru a pune lucrurile în ordine

 

La nivelul ANRM nu a fost elaborată o metodologie, prin care să fie stabilite în mod unitar criteriile și modul de evaluare a ofertelor depuse în cadrul concursurilor publice de ofertă, inclusiv a condițiilor de descalificare a ofertelor, aspect ce a avut drept consecință apariția unor situații în care unor operatori economici, deși oferta acestora a primit punctaj „O” la criteriul bonitate financiară, le-au fost acordate licențe de explorare, în condițiile în care capacitatea operatorului economic de a executa programul de lucrări de exploatare propus depinde în cea mai mare măsură de resursele financiare la acestuia.  

De asemenea, inspectorii de la Corpul de Control al Primului-Ministru au stabilit că în perioada 2013 - 2017, la nivelul ANRM nu a existat o preocupare cu privire la aprobarea prin hotărâre a Guvernului a licențelor de exploatare, la data de 28.03.2017 existând un număr de 467 licențe de exploatare neaprobate prin hotărâre a Guvernului, fără a fi precizat un termen-limită de emitere și adoptare a acestui act normativ (la data efectuării controlului nu a fost emisă o hotărâre a Guvernului prin care să se stabilească această cotă procentuală).

 

Raportul Corpului de Control a ajuns la parchet

 

Neinițierea de către ANRM a procedurilor de avizare/aprobare pentru un număr de 363 licențe de exploatare, precum și faptul că la nivelul agenției există un număr de 467 licențe de exploatare neaprobate prin hotărâre a Guvernului, a avut drept consecință desfășurarea de operațiuni miniere de către titularii de licențe de exploatare neintrate în vigoare în baza unor excepții prevăzute de reglementările în vigoare. Procedându-se astfel, au fost încălcate alte prevederi legale. De altfel, raportul Corpului de Control a fost trimis și la Parchetul Curții de Apel București, procurorii urmând să decidă dacă deschid un dosar penal.

Activitatea de încheiere a licențelor de exploatare desfășurată la nivelul ANRM a înregistrat, în perioada 2013 - 2017, o diminuare față de perioada precedentă, cele 76 de licențe de exploatare încheiate reprezentând 9% din totalul de 843 licențe de exploatare existente la nivelul agenției, iar operațiumle miniere s-au realizat, în principal, în baza permiselor de exploatare sau a avizelor la programele anuale de exploatare și/sau cercetare.

La nivelul ANRM, în aceeași perioadă, au fost aprobate prin hotărâre a Guvernului doar cinci acorduri petroliere, pentru un număr de 69 de acorduri petroliere neexistând aprobarea Guvernului, fiind astfel încălcate dispozițiile legale.

 

Nu există o evidență a redevențelor datorate

 

În perioada 2013 - 2017, la nivelul agenției au fost încheiate un număr de 36 acte adiționale la acordurile petroliere de concesiune, din care 22 acte adiționale au fost aprobate prin hotărâre a Guvernului, iar 14 acte adiționale la acordurile petroliere de concesiune au fost aprobate doar de către președintele ANRM.

În acordurile petroliere nu a fost prevăzută o clauză privind constituirea de garanții financiare pentru executarea de către titulari a programelor minime de lucrări obligatorii, ca măsură asigurătorie în favoarea ANRM în cazul în care titularii acordurilor nu realizează aceste lucrări obligatorii.

La nivelul ANRM nu există o evidență certă în ceea ce privește redevențele/taxele miniere datorate, achitate și restante de către titularii de licențe/permise, ca urmare a faptului că, în actuala formă organizatorică agenția nu are capacitatea de a urmări și verifica exactitatea datelor și informațiilor pe baza cărora se calculează taxa/redevența minieră, nefiind astfel respectate prevederile din Legea minelor.

ANRM nu și-a îndeplinit obligația legală de a notifica titularii licențelor care nu și-au achitat taxele/redevențele miniere în termen de șase luni de la data exigibilității în vederea anulării acestor licențe și implicit de emitere a deciziilor de încetare a concesiunii miniere.

Comentarii

loading...