7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDNA confirmă că are acces permanent la 21 de baze de date...

DNA confirmă că are acces permanent la 21 de baze de date ale instituțiilor statului

“​În ultimele zile, în spaţiul public s-a reluat o temă recurentă, prin care se acreditează ideea că procurorii anticorupţie au acces la bazele de date ale altor instituţii publice din cadrul administraţiei doar ca urmare a încheierii unor protocoale interinstituţionale, fără a avea o bază legală. Concret, temeiul juridic al încheierii acestor acte îl reprezintă articolul 267 (Accesul la bazele electronice de date) din Codul de procedură penală, care reglementează în mod expres atât dreptul de acces direct al procurorilor şi al instanţelor, cât şi obligaţia instituţiilor care gestionează asemenea baze de date de a colabora cu organele judiciare în vederea asigurării accesului la informaţiile existente. În acest moment, în baza prevederilor legale menţionate mai sus, Direcţia Naţională Anticorupţie are acces la un număr de 21 baze de date, între care şi cea menţionată de dvs. în solicitare”, a comunicat, joi, DNA, drept răspuns la o solicitare primită de la agenţia Mediafax.

Potrivit acestei surse, în Codul Civil se reglementează liberul acces al oricărei persoane la înscrierile din cartea funciară. Astfel, conform art. 883 privind cercetarea cărţii funciare, “orice persoană, fără a fi ţinută să justifice vreun interes, poate cerceta orice carte funciară, precum şi celelalte documente cu care aceasta se întregeşte, potrivit legii. Mapa cu înscrisurile care au stat la baza efectuării înscrierilor în cartea funciară poate fi consultată de orice persoană interesată, cu respectarea dispoziţiilor legale cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. La cerere, se vor elibera extrase sau copii certificate, conforme cu exemplarul original aflat în arhivă”.

Dezbaterea publică legată de bazele de date la care are acces DNA a fost relansată după ce site-ul România 3.0 a anunțat că DNA a încheiat, în anul 2013, după numirea Laurei Codruţa Kovesi ca procuror-șef, un protocol cu Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Acest protocol ar fi permis DNA să aibă acces fără mandat la toate datele de cadastru şi notariale ale cetățenilor României.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă