10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialDNA cumpără tehnică de interceptare a comunicațiilor și pentru decodarea telefoanelor mobile....

DNA cumpără tehnică de interceptare a comunicațiilor și pentru decodarea telefoanelor mobile. Achiziția depășește două milioane de lei

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a decis să cumpere aparatură și softuri destinate interceptării comunicațiilor și pentru extragerea datelor din calculatoare și din telefoane mobile.

Conform anunțului publicat pe Internet la data de 13 octombrie, s-a organizat o licitație publică pentru un “Contract de furnizare echipamente IT” a cărui valoare finală va totaliza 2,131,155.81 lei.

Potrivit Mediafax, achiziţia DNA include softuri care să extragă date din telefoane precum Apple, Alcatel, BlackBerry, Samsung, Sanyo, Sharp, Sony  și alte mărci, precum și din replicile lor chinezeşti, dar și din dispozitive de stocare de tip card de memorie.

DNA a cerut ca softul să suporte cel puţin 2400 modele de dispozitive mobile pentru deblocare parole / ecran pin şi funcţiile de ocolire a măsurilor de siguranţă. Potrivit caietului de sarcini, sistemul cumpărat de DNA va putea identifica locaţia unei persoane chiar dacă sistemul este în mod offline pentru GPS.

Softul achiziţionat de Direcţia Naţională Anticorupţie poate recupera inclusiv datele şterse din mobile sau calculatoare.

Alte echipamente vor putea monitoriza reţelele publice de comunicații. Modulul de procesare şi analizare a artefactelor de tip Internet dispune şi de motor de căutare şi recuperare din spaţii nealocate (funcţii carver) pentru aplicaţii web, cum ar fi: Facebook, Google Drive, Google Chat, Skype, Dropbox, Torrent etc”, se arată în caietul de sarcini.

Softul poate să cloneze cartele, să decodeze agende de telefon, să acceseze notiţele sau aplicaţiile instalate în telefon.

Licitaţia a fost câştigată de cinci firme: TREND IMPORT EXPORT. Mida Soft Business S.R.L , WEBSPOT SRL, PRO SYS S.R.L și Q-EAST SOFTWARE S.R.L.

Achiziția realizată de DNA prin intermediul acestei licitații intervine după ce colaborarea dintre procurori și SRI, pe baza căreia SRI asigura suportul tehnic de interceptare, a încetat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă