10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEXCLUSIV. Confirmare a blatului dintre KPMG și Omniasig

EXCLUSIV. Confirmare a blatului dintre KPMG și Omniasig

Într-un răspuns oficial adresat cotidianului național “România liberă”, Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale “PAID S.A.” confirmă că intenționează să-și răscumpere acțiunile.

PAID susține că nu poate interveni însă pentru a recupera pachetul de 15% acțiuni deținut de Societatea de Asigurare-Reasigurare Astra S.A., în acest moment, din cauza situației create de lichidatorul companiei aflate în faliment, KPMG Restructuring SPRL, care a prezentat oferta de circa 10 milioane de lei a Omniasig drept unica primită.

 

Răspunsul PAID

“Vă facem cunoscut faptul că PAID a exprimat intenția privind oportunitatea răscumpărării unor acțiuni ale societății, în limitele prevăzute de lege. Procesul de vânzare a acțiunilor societăților aflate în faliment se află în curs de desfășurare, acest demers fiind realizat în condițiile prevăzute de legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, de către lichidatorii judiciari ai acestor societăți”, se precizează în răspunsul oficial al PAID.

“Având în vedere că acest proces (n.r. – procesul de vânzare a acțiunilor) se află în curs de desfășurare, nu putem face alte comentarii până la finalizare”, ne-au mai precizat reprezentanții PAID.

 

Statul român, marele perdant

Cotidianul național “România liberă” le-a mai solicitat celor de la PAID să precizeze dacă instituția a realizat o evaluare proprie a pachetului său de acțiuni și dacă suma de 10 milioane de lei oferită de Omniasig pentru 15% din pachetul de acțiuni este corectă.

PAID nu ne-a răspuns însă la aceste întrebări, menționând că nu poate face alte precizări cât timp procesul de vânzare al acțiunilor deținute de Astra Asigurări se află în desfășurare.

În cazul în care pachetul de 15% acțiuni la PAID, o companie ce a încheiat ultimii ani mereu pe profit, va fi vândut, marele perdant va fi statul român, principalul creditor al Astra Asigurări, prin Fondul de Grantare a Asiguraților (FGA România).

De altfel, așa cum a dezvăluit cotidianul național “România liberă”, FGA a contestat în instanță procesul verbal și convocatorul ședinței adunării creditorilor Astra Asigurări în care a fost aprobată vânzarea pachetului de acțiuni la PAID către Omnisig, publicate de lichidatorul KPMG.

Fondul acuză că a solicitat reevaluarea ofertei primite de la Omniasig, dar în procesul verbal publicat de KPMG în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI), FGA este notată ca votând pentru aprobarea ofertei de 10 milioane de lei.

Dosarul are termen de judecată în luna septembrie a anului în curs.

“România liberă” a solicitat un punct de vedere și din partea KPMG, însă reprezentanții lichidatorului Astra Asigurări ne-au spus să ne luăm informațiile din procesul verbal, practic chiar din documentul contestat de FGA.

Nicoleta Radu, director general PAID, participa la a doua editie a conferintei Quo Vadis, pe tema asigurarilor, desfasurata in Bucuresti, joi, 6 februarie 2020. Inquam Photos / Alexandru Prepelita

Natalia Man (foto) este director general adjunct al PAID.

 

 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă