Conform articolului publicat de presa maghiară la data de 13 decembrie 2017, “filiala Microsoft din Ungaria a fost recent verificată”, în contextul în care, potrivit aceleiași surse, “anul trecut, investigația din România, legată de un caz de corupție dintre guvernul de la București și filiala locală a Microsoft a generat un scandal la nivel național”.
Documente provenite de la biroul Microsoft din București au condus spre nouă foști miniștri români, iar judecătorii au decis pedepse între doi și șase ani de închisoare, precum și plata unor daune de 17 milioane de euro.
Articolul din presa maghiară amintește că oficialii români au fost găsiți vinovați de luare de mită în schimbul acceptării unor contracte cu statul român pentru licențe de soft. Mita ar fi fost în valoare de 30 – 40 la sută din valoarea contractelor.
Investigația asupra filialei Microsoft din Ungaria s-au derulat simultan cu ancheta legată de Microsoft România, dar este pentru prima dată când apar informații publice referitoare la cazul din Ungaria.
Compania – mamă Microsoft a investigat, în Ungaria, activitatea desfășurată de filiala ei, în perioada când aceasta era condusă de președintele István Papp.
Drept răspuns la întrebări venite din partea jurnaliștilor site-ului 24.hu, Microsoft Ungaria nu a negat existența unei anchete în interiorul ei.
Microsoft Ungaria a răspuns că, în cadrul strategiei sale globale, se întreprind în mod constant evaluări asupra cooperării dintre Microsoft și partenerii ei locali, în întreaga lume”.