5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFost consilier parlamentar, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență

Fost consilier parlamentar, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Avram Marius Gal, la data faptei având funcţia de consilier în Parlamentul României, pentru trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că în perioada 16-23 martie 2020, inculpatul Gal Avram Marius ar fi pretins bani (aproximativ 600.000 lei) de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influenţă asupra funcţionarilor unei companii naţionale, iar în schimbul banilor ar putea să îi determine să îşi exercite atribuţiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere, în baza unui contract, echipamente de protecţie împotriva COVID, de la firma respectivă.

Banii pretinși reprezentau o treime din valoarea totală a profitului pe care firma urma să-l obțină în urma vânzării echipamentelor de protecție sanitară iar Avram Gal ar fi primit în perioada 14 aprilie 2020 – sfârşitul lunii mai 2020 suma de 371.000 lei printr-o firmă de publicitate, o fundație și în numerar, dar și bunuri în valoare de aproape 70.000 lei.

„În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 440.940 lei asupra bunurilor imobile ce aparţin inculpatului. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile dispuse în cauză.”, precizează DNA într-un comunicat de presă.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă