10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFost deputat PSD, trimis în judecată

Fost deputat PSD, trimis în judecată

Marian Ghiveciu a fost trimis în judecată pentru fals în declarații (13 acte materiale), conform unui comunicat transmis de Parchetul General, care nu face public însă numele acestuia, menționând că este vorba despre un fost deputat din perioada decembrie 2008 – octombrie 2015. În perioada respectivă fostul deputat a depus în calitate de parlamentar, cu intenție, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, declarații de avere și declarații de interese care nu corespundeau adevărului.

Rechizitoriul a fost trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Marian Ghiveciu are deja o condamnare cu suspendare în alt dosar pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, într-un dosar legat de retrocedarea nelegală a unor terenuri din comuna Merei, judeţul Buzău.

În 2008, Marian Ghiveciu, cercetat penal de DNA la acea vreme, a candidat din partea PSD pentru același loc de deputat împotriva actualului ministru al Justiției Cătălin Predoiu și a câștigat. Ghiveciu a mai câștigat un mandat de deputat de Buzău în 2012 și și-a dat demisia din Parlament în septembrie 2015.

Cele mai citite

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...

Novak Djokovic a câștigat Premiul Laureus rezervat celui mai bun sportiv al planetei

Liderul clasamentului ATP Novak Djokovic a fost ales sportivul anului în cadrul celei de-a 25-a ceremonii a Premiilor Laureus, Oscarurile pentru sport, desfăşurată luni...

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...
Ultima oră
Pe aceeași temă