7.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFostul premier Sorin Grindeanu, audiat la DNA

Fostul premier Sorin Grindeanu, audiat la DNA

La intrarea în sediul DNA el a precizat că a fost chemat în calitate de martor, însă nu a specificat în ce dosar.

Grindeanu s-a mai aflat la DNA în 13 septembrie 2017, unde a fost audiat peste 3 ore, tot în aceeaşi calitate, fără a spune în ce dosar.

“Aşa cum v-am spus, sunt lucruri pe care pot să le declar şi altele pe care nu pot să le declar. Nu vreau şi nu pot să dau amănunte din acest dosar. (…) Eu cred că am fost clar – calitatea mea este cea de martor, amănunte din dosar nu pot să comunic (…) Am spus adevărul şi ceea ce ştiam eu”, a răspuns fostul prim-ministru la întrebările insistente ale jurnaliştilor despre obiectul dosarului în care a fost audiat.

El a lăsat atunci să se înţeleagă că audierea sa nu are legătură cu perioada în care era viceprimar şi cu dosarul DNA privind imobilele din Timişoara, în care sunt acuzaţi primarul Nicolae Robu şi fostul edil Gheorghe Ciuhandu, afirmând din nou că el nu are nicio implicare în acest caz pentru că nu a avut, ca viceprimar, atribuţii în domeniul patrimoniului oraşului.

Cele mai citite

Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Operațiunea “Explozia brândușei”

Știrea zilei de ieri: "Rusia bombardează masiv Kievul" nu a luat pe surprindere oamenii cerebrali. Era de așteptat. Putem vorbi despre Crocus, noul Casus...

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova...

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă