12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFuncționari de la Finanțe trimiși în judecată de DNA pentru fapte comise...

Funcționari de la Finanțe trimiși în judecată de DNA pentru fapte comise în 2013 și 2014

Două angajate ale Direcței Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați au fost trimise în judecată de procurorii DNA pentru că ar fi beneficiat de contracte de burse private.

Procurorii DNA le-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Ion-Cozma Maria, la data faptei șef Serviciu Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, și pe Grigorescu Roxana-Cristina, la acel moment inspector principal la Serviciul anterior menționat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

„În calitate de șef al Serviciului de Inspecție din cadrul Direcției Finanțelor Publice Galați, inculpata Ion-Cozma Mariana ar fi pretins și ar fi primit de la reprezentantul de fapt al unor societăți comerciale, prin intermediar, sumele de 4.500 lei și 2.900 lei, în anii 2013, respectiv 2014, pentru ca în schimb să favorizeze două societăți comerciale, cu ocazia unor controale inopinate.
Într-una din cele două situații, pretinderea și primirea s-a făcut și cu ajutorul inculpatei Grigorescu Roxana-Cristina (subordonata primei menționate).

Concret, sumele de bani ar fi fost primite sub aparența a două contracte de acordare de burse private ce figurează a fi încheiate între cele două societăți comerciale și o persoană din familia inculpatei Ion-Cozma Mariana, pentru ca în schimb aceasta să avizeze actele de control ale societăților respective, din care să fie trecute cu vederea unele nereguli constatate.”, a precizat DNA într-un comunicat de presă.

Împreună cu ele vor fi judecați un reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și evaziune fiscală în formă continuată, și alte două persoane pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

Cele mai citite

Masa de Paște, mai scumpă, chiar cu plafonarea alimentelor de bază

Bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște de anul acesta poate depăși suma de 1.000 de lei, față de anul trecut când vorbeam despre suma...

Masa de Paște, mai scumpă, chiar cu plafonarea alimentelor de bază

Bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște de anul acesta poate depăși suma de 1.000 de lei, față de anul trecut când vorbeam despre suma...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă