10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGrav incident între un jandarm și un polițist. Jandarmul i-a spus colegului...

Grav incident între un jandarm și un polițist. Jandarmul i-a spus colegului că “va avea grijă” de el

Un grav incident între un jandarm și un polițist s-a produs pe raza orașului Tecuci din județul Galați.

Incidentul, care s-ar fi produs în seara zilei de 25 decembrie 2020, este demonstrat de un clip video făcut public, duminică, 27 decembrie, de Sindicatul Europol.

“Băi, sunt ofițer superior, sunteți nebuni la cap?”, le-a spus, la un moment dat polițiștilor ofițerul de jandarmi. În final, jandarmul i-a spus unuia dintre colegii polițiști că “voi avea grijă special de tine”.

În filmare se vede cum un agent de la Poliția Rutieră, aflat în timpul serviciului, se ceartă cu un bărbat care coborâse din autoturismul oprit de agentul de poliție. Bărbatul agresiv se prezintă drept “maior Culache” și îl întreabă pe agentul de poliție “câți ani de MAI ai”. Agentul îi răspunde că are trei ani. În final, ofițerul de jandarmi îi spune agentului că, întrucât fac parte din același Minister, la următoarea misiune “va avea grijă de el”.

Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați a transmis că dezaprobă comportamentul colegului lor și că va urma o anchetă internă. Se pare că la volanul mașinii oprite de Poliția Rutieră se afla o femeie care n-a avut nicio problemă cu agentul de poliție – însă, din păcate, însoțitorul ei de pe scaunul din dreapta s-a simțit dator să intervină în discuție.

Pe de altă parte, și Parchetul Militar a deschis o investigație asupra acestui caz.

UPDATE: Potrivit unor informații făcute publice pe internet, ofițerul cercetat în acest caz este maiorul Daniel Culache, din cadrul IJJ Galați. El ar fi fost angajat în Jandarmeria Română din sursă externă – adică fără să fi absolvit Academia de Poliție. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă