9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGuvernul Cîțu pune condiții Statelor Unite. Cumpărăm arme americane dar vrem o...

Guvernul Cîțu pune condiții Statelor Unite. Cumpărăm arme americane dar vrem o uzină în România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României a publicat, pentru consultare publică, un proiect de lege referitor la cumpărarea “Sistemului de instalații mobile de lansare rachete antinavă”, denumit de militari SIML.

Proiectul a fost publicat la data de 4 ianuarie 2021, iar un detaliu de culoare este că fișierul care îl conține poartă încă (probabil dintr-o eroare), următorul nume: “Lege SIML forma noua Citu”.

Într-adevăr, aceasta ar fi cea mai nouă formă a programului SIML, iar faptul că ea este susținută personal de premierul Cîțu este foarte interesant. Variante anterioare ale aceluiași program militar fuseseră elaborate mai întâi pe timpul guvernării PSD, prin anul 2018, iar apoi în vremea Guvernului Orban, în anul 2020.

În varianta PSD, sistemele de rachete ar fi urmat să fie cumpărate printr-o licitație la care să aibă acces firme din NATO – inclusiv din Europa. În variantele Orban și Cîțu, Guvernul României nu cumpără prin licitație ci face o achiziție direct de la Guvernul SUA.

Dar marea deosebire între forma dorită de premierul Cîțu și cea pe care o promova șeful său de partid, Ludovic Orban, în vremea când era șef de Guvern, este că forma lui Cîțu, adică forma cea mai recentă a proiectului de lege, indică în mod imperativ că furnizorul (american) al sistemelor de rachete va urma să pună în funcțiune și o capacitate industrială în România. 

Astfel, proiectul de lege menționează la primul punct că se va cumpăra un sistem bazat pe racheta Naval Strike Missile, incluzând cel puțin patru instalații mobile de lansare rachete antinavă, iar la punctul următor – că se vor cumpăra produse și servicii “necesare consituirii unei capacități de producție și realizare a mentenanței pentru sisteme din înzestrarea Forțelor Navale Române, prin cooperare tehnologică și industrială, aferentă acestei capabilități”.

 

“În funcție de cum se finalizează procesele din instanță ale programului de corvete și reluarea procesului la rachetele de coastă, acestea să poată fi demarate”

Nicolae Ciucă,

Ministrul Apărării Naționale

“Toate aceste programe pornesc de la dorința de a întări capacitatea de reacție imediată a Forțelor Navale, de a consolida poziția strategică a României la Marea Neagră”

Mihai Fifor,

Fost ministru al Apărării

 

Ce rol ar avea rachetele anti-navă pentru apărarea națională a României?

Rachetele anti-navă pot fi lansate de pe țărm, au rol defensiv și vor proteja litoralul românesc al Dobrogei de nave de suprafață inamice.

Ce avantaje avem dacă vom cumpăra rachete de la americani?

Dirijarea noilor rachete se face pe baza datelor furnizate de avioane fără pilot și, mai ales, de sateliți, cum sunt cei de care dispun Statele Unite.

 

Pe timpul guvernării PSD fusese elaborată Hotărârea de Guvern 630 / 2018, care reglementa o procedură de achiziție prin depunere de oferte, la care au fost selectați să participe patru operatori economici. Astfel exista concurență între ei, ceea ce ar fi fost în avantajul României. Programul de cumpărare a rachetelor împotriva navelor a fost însă reelaborat de MApN în perioada septembrie 2019 – iunie 2020 iar acest demers s-a concretizat printr-o propunere de anulare a HG 630 / 2018.

Nota de fundamentare a proiectului din anul 2020 susținea că Forțele Navale Române, în calitate de beneficiar final, sunt cele care “au identificat varianta optimă pentru realizarea capabilității de luptă împotriva navelor de suprafață”, această variantă optimă fiind nu o licitație, ci o achiziție direct din SUA. Încă din anul 2020 se preciza că “a fost identificată și necesitatea constituirii unei facilități de mentenanță la nivelul unui operator economic din România în vederea menținerii capabilității de mentenanță pe întreaga durată de viață a sistemului de instalații mobile de lansare rachete antinavă”.

Totuși, o asemenea obligație, pusă în sarcina părții americane, apare abia în varianta agreată de premierul Cîțu (cel care, în Guvernul Orban, era ministru de Finanțe). Un alt element interesant este că, în acest moment, se dorește aprobarea programului de achiziție nu doar de Guvern, ci chiar de Parlamentul României, prin lege. Ar urma o dezbatere și în Parlament – unde PSD ar putea să readucă în atenție argumentele luate în calcul în anul 2018, când se dorea o achiziție prin licitație.

Dar indiferent de forma care va fi aprobată în Parlament, o asemenea procedură este cea mai transparentă și poate chiar cea mai favorabilă pentru România. În anul 2018, prețul sistemului era estimat la 137 de milioane de euro fără TVA. Cea mai recentă estimare indică 200 de milioane de euro fără TVA.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă