10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăJandarmi, reţinuţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat

Jandarmi, reţinuţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti şi Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei au reţinut marţi patru bărbaţi, doi dintre aceştia având calitatea de jandarmi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, tâlhărie calificată în formă continuată şi ameninţare.

Potrivit DGPMB, din probatoriul administrat în cauză s-a conturat ipoteza că toţi cei patru bărbaţi, prin declinarea în fals a calităţii de poliţist, ar fi pătruns în locuinţele a două părţi vătămate, unde prin intimidare, violenţă şi prin simularea calităţii oficiale au sustras sume de bani şi bunuri.

Victimele, ambele femei, au fost abordate în urma anunţurilor pe care le-au postat în mediul virtual şi prin care ofereau serviciile sexuale.

Cercetările sunt continuate de Parchetul Militar Bucureşti şi Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei, cu cei patru bărbaţi, de 29, 34, 25 şi 24 de ani, în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

În datele de 9 decembrie 2017 şi 5 mai 2018, bărbaţii au pătruns în locuinţele părţilor vătămate şi, sub pretextul calităţii oficiale, dând senzaţia că sunt în desfăşurarea unei proceduri penale, ar fi sustras banii găsiţi în apartamente.

În urma documentării acestor cauze şi pentru completarea probatoriului, marţi au fost puse în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară, atât pe raza municipiului Bucureşti, cât şi în judeţul Ilfov, la adresele celor patru bărbaţi, ulterior aceştia fiind conduşi la audieri.

Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă