19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăKPMG jonglează cu banii destinați statului

KPMG jonglează cu banii destinați statului

De la demararea procedurii de insolvență a Societății de Asigurare – Reasigurare Astra S.A., în luna decembrie a anului 2015, lichidatorul judiciar KPMG Restructuring SPRL a încasat de la compania aflată acum în faliment 109 milioane de lei, după cum arată datele financiare consultate de “România liberă”.

KPMG a cheltuit însă mai mult decât a încasat din 2015 până în prezent, plățile efectuate de lichidatorul Astra Asigurări în această perioadă însumând 112.356.716,66 lei.

 

Au zburat banii Fondului

Cu toate acestea, din plățile de peste 112 milioane de lei efectuate de KPMG din 2015 până în prezent, doar circa 18 milioane de lei au fost plătiți către statul român, principalul creditor al Astra Asigurări, prin Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA România).

În schimb, KPMG a plătit aproximativ 7,9 milioane de lei pentru arhivare.

Datele financiare analizate de cotidianul național “România liberă” au fost preluate din din toate rapoartele de activitate publicate de KPMG in Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI), din 2015, până în prezent.

 

Lichidatorul, profit mare din falimentul Astra

KPMG publica cu o periodicitate de două – trei luni cifrele lichidării Astra Asigurări, în BPI.

Concret, către FGA, KPMG a plătit din luna decembrie a anului 2015, până în luna martie a anului în curs, doar 18.685.098 de lei, dar, în schimb, în același interval de timp a plătit 20.964.265,13 lei pentru salarii.

Onorariul administratorului judiciar / lichidatorului judiciar KPMG a fost, până în luna martie a.c. de 8.400.966 de lei.

Interesant este că FGA nu a manifestat niciun fel de nemulțumire legată de banii puțini pe care KPMG îi oferă Fondului din sumele încasate de la Astra Asigurări.

Acesta nu este însă singurul defavor pe care KPMG l-a oferit statului roman în cazul lichidării Astra Asigurări, recent multinaționala susținând vinderea pachetului de 15% acțiuni la Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale “PAID S.A.” către Omniasig Vienna Insurance Group S.A., sub prețul pieței, pentru numai 10 milioane de lei.

În urmă cu câțiva ani, un alt evaluator a stabilit pentru pachetul de 5,5% acțiuni la PAID deținut de Carpatica Asig S.A., un preț de peste 7 milioane de lei.

De atunci, valoarea de piață a PAID a crescut semnificativ, ceea ce reprezintă încă un argument că oferta Omniasig este mult prea mică.

În cazul în care pachetul de acțiuni PAID va fi tranzacționat pentru 10 milioane de lei, marele perdant este tot statul român, principalul creditor al Astra Asigurări, prin FGA.

În acest caz FGA susține că a contestat în instanță de judecată procesul verbal și convocatorul adunării creditorilor Astra Asigurări, publicat de KPMG în BPI, în care a fost aprobată oferta Omniasig.

FGA susține că a optat pentru modificarea prețului de pornire al vânzării acțiunilor PAID și pentru reevaluarea ofertei Omniasig.

Cu toate acestea, în procesul verbal încheiat de KPMG, FGA figurează ca votând pentru aprobarea ofertei.

 

 

 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință că va ataca baze militare din România

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...
Ultima oră
Pe aceeași temă