14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMedic ginecolog de la Spitalul de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" , cercetat penal

Medic ginecolog de la Spitalul de Urgenţă “Sfântul Pantelimon” , cercetat penal

Potrivit unui comunicat al PTB, transmis miercuri AGERPRES, doctorul ar fi primit de la o pacientă suma totală de 1.350 de lei pentru investigaţii medicale efectuate în vederea unei întreruperi de sarcină.

“La data de 22.02.2018, inculpatul, în calitate de medic ginecolog în cadrul Spitalului de Urgenţă ‘Sfântul Pantelimon’, a pretins de la o pacientă suma de 650 lei, cu ocazia controlului medical efectuat în cadrul unui cabinet particular, în vederea efectuării unei proceduri medicale în cadrul Spitalului de Urgenţă ‘Sfântul Pantelimon’. La data de 16.04.2018, inculpatul a pretins suma de 700 de lei de la aceeaşi pacientă, cu ocazia controlului medical efectuat în cabinetul său particular, în vederea întreruperii cursului sarcinii prin simularea unei stări de urgenţă necesară pentru realizarea acestei proceduri, iar la data de 24.04.2018 a primit suma de bani pretinsă în acest scop, la Spitalul de Urgenţă ‘Sfântul Pantelimon'”, se precizează în comunicatul citat.

Conform aceleiaşi surse, procurorii au luat faţă de inculpat măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările în dosar sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a promulgat legea privind jocurile de noroc

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a...

“Cătălin Cîrstoiu trebuie să iasă în spațiul public și să explice toate aceste acuzații”, declară liderul PSD, Marcel Ciolacu

"Domnul Cătălin Cîrstoiu trebuie să iasă în spațiul public, în fața presei, și să explice toate aceste acuzații", a declarat liderul PSD, premierul Marcel...

PSG și Borussia Dortmund s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 4-1 (1-1), marţi seara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă