22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăNouă cetăţeni din Afganistan, depistaţi la frontiera de vest

Nouă cetăţeni din Afganistan, depistaţi la frontiera de vest

În data de 15.10.2020, în jurul orei 09.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac – I.T.P.F. Oradea, au reţinut, în urma unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, trei cetăţeni străini, care se deplasau pe jos, pe autostrada A1, spre teritoriul Ungariei şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

În cadrul verificărilor preliminare desfăşurate la sediul Sectorului P.F. Nădlac, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din doi bărbaţi şi un minor din Afganistan. Adulţii au vârstele de 18 şi 25 de ani, iar minorul are 16 ani.* În scurt timp, în jurul orei 10.00, poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiaşi sector, împreună cu o patrulă din cadrul Secţiei 2 a Poliţiei Rurale şi cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad, în urma unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, au reţinut cinci persoane care se deplasau pe jos, pe terenurile agricole, îndreptându-se spre teritoriul Ungariei şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Cetățenii străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac, unde s-a stabilit că sunt cinci minori din Afganistan, cu vârstele cuprinse între 11 şi 17 ani.

În data de 15.10.2020, în jurul orei 18.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Bulgaria. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ţevi sanitare, pe ruta Bulgaria – Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia a fost descoperit, ascuns în compartimentul marfă, un cetăţean străin.

Persoana a fost preluată și transportată la sediul instituţiei pentru cercetări, unde, în urma verificărilor poliţiştii de frontieră au stabilit că acesta este un bărbat din Afganistan, în vârstă de 26 ani.

În toate cazurile, cetăţenii afgani au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge ilegal în ţări din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la încălcarea regimului frontierei de stat față de toţi cetăţenii străini depistaţi, urmând ca la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Cele mai citite

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

FMI a revizuit în scădere, la 2,8%, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,8% cât estima în octombrie, până...
Ultima oră
Pe aceeași temă