19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăO adopţie cu cântec. Cu sau fără lăutari?

O adopţie cu cântec. Cu sau fără lăutari?

Procurorul general al României, Bogdan Licu, a contestat adopția micuței ridicate de la domiciliul asistenților maternali la care a crescut de la un an.

 

Pe lângă petiţia – „Sorina merită un viitor în România, alături de familia ei“, sute de oameni demonstrează aproape zilnic pentru aflarea adevărului în acest caz controversat de adopţie şi pentru ca Sorina să fie ascultată de autorităţi, înainte de a fi încredinţată, corect din punct de vedere legal, familiei adoptive.

Aceştia cer anularea adopţiei până la clarificarea situaţiei. Şi în mediul online s-au creat grupuri de susţinere, în condiţiile în care o parte a opiniei publice este intoxicată cu ideea că reacţiile negative provin din exteriorul ţării sau de la exponenţi ai naţionalismului exacerbat. Însă, marea majoritate a populaţiei consideră că nimeni şi nimic nu poate justifica modul barbar în care s-a intervenit vineri dimineaţa la fosta locuinţă a fetiţei din Baia de Aramă. În plus, persistă suspiciunile legate de relaţiile suspecte între magistraţii care au avut un rol în acest dosar, precum şi celeritatea cu care s-au schimbat deciziile judecătoreşti privind încuviinţarea adopţiei către o familie sau alta.

Între timp, ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat că va discuta cu procurorul general interimar, Bogdan Licu, dar şi cu magistraţii de la SIIJ pentru ca situaţii precum cea din cazul fetiţei adoptate să nu se mai repete. Birchall consideră că este firesc ca, până la momentul în care se lămureşte legalitatea procedurii de adopţie, fetiţa să rămână în România. La rândul său, procurorul general a declarat că „minora nu trebuie să părăsească teritoriul ţării până nu vor exista garanţii depline că aceasta se va face în condiţii de siguranţă fizică şi psihică“. Bogdan Licu a mai adăugat că la Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție a fost deschis un dosar penal privind cazul fetiței din Mehedinți, pentru a se cerceta împrejurările și modul în care procuroarea a acționat în caz: „În calitate de procuror general, nu tolerez abuzuri, nu voi acoperi greşeli. În cadrul dosarului vor fi verificate toate faptele care au condus la această situaţie. Sunt suspiciuni. Nu pot comenta un dosar în lucru“, a declarat procurorul general.

 

Scopul scuză mijloacele

Șefa Parchetului Curții de Apel Craiova, Tena Tulitu, a precizat că procuroarea Maria Piţurcă a respectat procedura în timpul intervenției de vineri, 21 iunie, când fetița de 8 ani a fost preluată din casa asistenților maternali unde a crescut, din localitatea Baia de Aramă, județul Mehedinți. Ea susţine că cea care a intervenit cu mascaţii pentru preluarea fetiței a vrut să o ducă la Medicină Legală, pentru că făcea cercetări într-un dosar de rele tratamente aplicate minorului. Prim-procurorul Parchetului Craiova a acuzat faptul că în spațiul public au apărut imagini trunchiate cu scoaterea forţată a fetiţei din casa asistentei maternale, imagini filmate cu telefonul mobil, și că echipei de anchetă de la Secția specială care face verificări privind intervenția îi va fi arătată filmarea oficială făcută în timpul percheziției, în care se vede că procurorul a încercat să dialogheze cu copilul și a prezentat scopul pentru care se află acolo.

 

 

Între timp, procurorul general Bogdan Licu a dispus verificări la Parchetul Curții de Apel Craiova privind modul în care procuroarea Maria Pițurcă a intervenit în cazul fetiței și a făcut percheziția domiciliară. Totodată, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a sesizat Inspecția Judiciară pentru a face cercetări cu privire la modul în care procurorul a intervenit, în condițiile în care pe imaginile filmate de asistenții maternali și apărute în spațiul public se poate vedea cum, la un moment dat, procuroarea a târât-o pe Sorina, care refuza să plece cu ea.

 

Rapoarte peste rapoarte

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că îi va prezenta premierului Viorica Dăncilă un prim raport cu privire la situaţia fetiţei din Baia de Aramă care a fost adoptată de o familie din SUA. El a precizat că echipele de control fac cercetări la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Dolj şi din Mehedinţi: „Avem informaţii pe care le actualizăm pe oră ce trece şi le vom prezenta public doamnei premier. Pe parcursul zilei de ieri şi de azi, specialiştii din cadrul Agenţiei Naţionale de Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie au ţinut legătura cu familia adoptatoare, au fost informaţi de parcursul medical pe care îl va urma fetiţa, conform recomandărilor IML“. Ministrul a mai spus că a solicitat ca un specialist din cadrul Asistenţei sociale să poată să fie chiar posibil să vadă şi copilul, pentru a se asigura „că Sorina este cât de cât ok şi să monitorizăm acest caz pe cât se poate. Am spus că vom trimite şi solicitare în SUA, avem această posibilitate legală“.

 

Familia adoptivă, scandal la şcoală

Victor Dumitrică, avocatul familiei care a crescut-o pe micuța Sorina, a solicitat ridicarea imaginilor de pe camera video a colegiului la care învață fetița, pentru a se dovedi cum familia adoptivă împreună cu un avocat au ţipat la director şi au făcut o serie de amenințări, cu copiii de față. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a confirmat acest incident petrecut în urmă cu trei săptămâni şi a cerut un raport din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinți: „Este nepermis, au intrat în școală, au intrat în clasă, fetița s-a speriat, a intrat sub bancă, asemenea lucruri n-au ce căuta într-o societate normală și firească. Rezultatul a fost că fetița nu a mai venit la școală, speriată de ceea ce se putea întâmpla. Măsurile nu sunt simple de luat“. 

 

Mit demontat: familia care a crescut-o nu a vrut adopţia

Asistenta maternală care a avut grijă de fetița luată din casă de mascați, la Baia de Aramă, susținea că nu a refuzat adopția copilei și a fost obligată să semneze iniţial o declarație gata scrisă. Ulterior anului 2017, au existat 10 cereri prin care Mariana Şărămăt a cerut adopţia Sorinei Lucan, deşi aceste informaţii au fost omise intenţionat de cei care vor să acrediteze ideea că familia din Baia de Aramă care a crescut fetiţa vor să-i răpească acum dreptul la fericire şi şansa la o viaţă mai bună în America. De cealaltă parte, Ramona Săcărin a spus că felul în care a fost tratată micuța de autorități este revoltător, dar mai rău i se pare faptul că a stat două luni de zile ilegal la familia care a crescut-o. 

 

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că se va schimba legea adopțiilor pentru ca procesul să nu mai fie atât de complicat, iar formalitățile legale să nu mai dureze atât de mult.

 

Asistenţii maternali ai fetiţei vor depune o plângere penală împotriva procurorului, care, prin felul în care a acţionat, a stârnit proteste inclusiv din rândul sindicatului poliţiştilor.

 

„La ce prevede legea acum, adopţia poate fi închisă doar la solicitarea familiei adoptatoare pe motiv că nu s-a compatibilizat cu copilul sau poate fi o intervenţie legală atunci când se dovedeşte că aplici tratamente rele -copilului.“(Marius Budăi, ministrul Muncii)

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă