14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăO femeie de 31 de ani a decedat în Arestul Central al...

O femeie de 31 de ani a decedat în Arestul Central al Capitalei

“În această dimineaţă, la ora 05.45 o persoană aflată în regim de arest preventiv i-a sesizat pe poliţiştii aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu că femeia care se află în aceeaşi camera cu ea se simte rău şi că a încercat să se dea jos din pat, dar a căzut. Un angajat al personalului medical a sosit la ora 05.47 şi după o scurtă evaluare, a apelat serviciul 112. Imediat după ora 06.00 a sosit primul echipaj SMURD, care după efectuarea investigaţiilor primare a hotărât să solicite altă ambulanţă, cu medic, pentru manevre specifice de resuscitare. La ora 06.22 a sosit cea de a două ambulanţă care a ajuns la pacientă. Au fost efectuate manevre de resuscitare, dar în jurul orei 07.00 a fost constatat decesul”, informează Poliţia Capitalei.

Potrivit sursei citate, femeia de 31 de ani era cunoacută ca fiind consumatoare de droguri.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei pentru a se stabili împrejurările în care femeia a murit.

Persoana era incarcerată din data de 30 mai sub acuzaţia de furt calificat.

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...
Ultima oră
Pe aceeași temă