10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPedofilul polițist este anchetat în 15 cazuri de agresiune sexuală

Pedofilul polițist este anchetat în 15 cazuri de agresiune sexuală

Anchetatorii efectuează cercetări în peste 15 cazuri de agresiuni sexuale în care ar putea fi implicat poliţistul de la Brigada Rutieră care a fost reţinut pentru agresarea a doi copii, pe 5 ianuarie, într-un lift din Capitală.

Potrivit unor surse din Poliţie, procurorii verifică toate cazurile care au un mod de operare asemănător cu cel al poliţistului Eugen Stan, pentru a stabili dacă acesta a fost implicat.

Marţi, într-o declaraţie la sediul ministerului, ministrul Carmen Dan a făcut referire la astfel de dosare.

“Ce s-a întâmplat cu cercetarea faptei de agresiune sexuală din decembrie 2015, care a fost înregistrată la Secţia 18 Poliţie, apoi din aprilie 2016 a stat la Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 până în data de 3 august 2016, când a ajuns la Biroul de Control Intern al Brigăzii Rutiere Române? De atunci, mai mult de un an s-a stat pe o lucrare care îl privea direct pe acest poliţist agresor, iar în acest timp poliţistul agresor avea şi o activitate operativă pentru că acorda amenzi”, a spus Carmen Dan.

Ministrul a precizat că dosarul din 2009 în care ar putea fi implicat poliţistul agresor s-a prescris.

Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă