12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPercheziţii la suspecţi de tâlhării şi furturi comise prin metoda distragerii atenţiei

Percheziţii la suspecţi de tâlhării şi furturi comise prin metoda distragerii atenţiei

“Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa şi criminalişti, în colaborare cu efective de la inspectoratele de poliţie judeţene Argeş şi Giurgiu, efectuează nouă percheziţii domiciliare pe raza judeţului Argeş, respectiv în localităţile Piteşti, Mălureni, Bascov şi Merişani (…). Cele 11 persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 46 de ani, sunt bănuite că ar fi săvârşit faptele în perioada 2018-2019, pe mai multe autostrăzi şi drumuri naţionale din ţară”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Conform aceleiaşi surse, după finalizarea descinderilor vor fi puse în executare 11 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Poliţiei Oraşului Găeşti pentru audieri şi dispunerea de măsuri legale.

Activităţile sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti şi beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă