12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPeste 230 de percheziții în București și 28 de județe, în 15...

Peste 230 de percheziții în București și 28 de județe, în 15 dosare de criminaliate organizată

UPDATE. Horodniceanu despre operaţiunea ZIUA Z: Am vrut să dăm un semnal grupărilor de crimă organizată că avem forţă

Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a afirmat că operaţiunea ZIUA Z, în cadrul căreia au loc miercuri peste 200 de descinderi în 28 de judeţe şi în Bucureşti, reprezintă un semnal de forţă dat grupărilor de crimă organizată.

“Am vrut să dăm un semnal grupărilor de crimă organizată că avem forţă, avem resursă umană şi materială şi tehnică încât să putem face faţă, să contracarăm fenomenul criminalităţii organizate la nivel naţional. E un semnal de forţă al statului român”, a declarat Horodniceanu, pentru Agerpres.

El a adăugat că organizarea unei astfel de acţiuni la nivel naţional a implicat eforturi deosebite.

“Sunt vizate infracţiuni din toate domeniile de competenţă DIICOT, începând cu traficul de droguri, continuând cu evaziune fiscală, spălare de bani, trafic de persoane, cybercrime, contrabandă la frontiera de est şi aşa mai departe. (…) Este foarte dificil de organizat, durează câteva luni doar sincronizarea”, a precizat procurorul-şef al DIICOT.

Potrivit lui Daniel Horodniceanu, din informaţiile pe care le deţine, ZIUA Z este cea mai amplă acţiune organizată de o structură de Parchet din România.

 

Peste 230 de percheziții în București și 28 de județe

Potrivit Poliţiei Române, sunt puse în executare 238 de mandate de percheziţie în Bucureşti şi în 28 de judeţe – Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Galaţi, Brăila, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caraş, Hunedoara, Timiş, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj şi Bistriţa-Năsăud, urmând să fie audiate peste 290 de persoane.

Dosarele în cadrul cărora sunt efectuate percheziţiile vizează infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani. În alte dosare se fac cercetări pentru efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

De asemenea, se fac cercetări pentru evaziune fiscală, falsificare de instrumente electronice de plată, punere în circulaţie de instrumente electronice de plată contrafăcute, deţinere de instrumente electronice de plată contrafăcute, fals material în înscrisuri oficiale şi fals informatic. Totodată, au loc percheziţii în dosare penale în care sunt cercetate fapte de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi mărturie mincinoasă.

La operaţiuni participă peste 600 de poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, inspectoratelor de poliţie judeţene şi luptători ai structurilor de intervenţii şi acţiuni speciale ale Poliţiei Române, precum şi jandarmi, poliţişti din cadrul I.G.P.F. şi specialişti ai D.G.A..

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă