13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPeste 60 de migranți sunt cercetați la Poliție, după crima de la...

Peste 60 de migranți sunt cercetați la Poliție, după crima de la Timișoara

29 de migranți au fost duși la Poliție în primele ore după comiterea crimei de la Timișoara, iar alți 35 de migranți au fost conduși la Poliție marți seară.

Toate aceste persoane provin din Afganistan și sunt cercetate în dosarul referitor la atacul de la Timișoara, soldat cu un mort și un rănit.

“Poliţiştii locali din Timişoara au sprijinit şi în cursul zilei de marţi acţiunile IPJ Timiş demarate în vederea identificării persoanelor care au participat la încăierarea izbucnită între migranţi în zona Gării de Nord, soldată cu moartea unui tânăr afgan şi rănirea altuia”, precizează un comunicat transmis, miercuri, 21 aprilie 2021, de Poliţia Locală Timişoara.

Cei șase principali suspecți, care apar în imaginile preluate de o cameră video, n-au fost încă găsiți.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă