13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPeste 9.000 pachete țigări confiscate la frontiera de nord

Peste 9.000 pachete țigări confiscate la frontiera de nord

Ieri, 25 februarie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare – I.T.P.F. Sighetu Marmației, s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 20.00, colegii noştri au oprit pentru control, în municipiul Satu Mare, un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România. Mașina era condusă de către un cetățean român, în vârstă de 62 de ani, din județul Satu Mare.

Șoferul și autovehiculul au fost conduși la sediul S.T.P.F. Satu Mare. În urma controlului amănunțit asupra mijlocului de transport, în portbagaj a fost descoperită cantitatea de 210 pachete cu ţigări de proveniență extracomunitară. Valoarea acestora se ridică la aproape 2.500 lei.

În cauză se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun. 

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei au declanșat, ieri, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, un echipaj aflat în misiune, a observat mai multe persoane care transportau în spate colete voluminoase, de la frontiera de stat spre interiorul țării, pe direcţia localităţii Izvoarele Sucevei.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea bărbaților, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care aceștia au abandonat coletele și au fugit, dispersându-se în direcții diferite. În vederea reținerii persoanelor, polițiștii de frontieră au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit şi s-au întors pe teritoriul statului vecin.

Imediat, au fost informate autoritățile de frontieră ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a cazului.

La fața locului poliţiştii de frontieră au descoperite zece colete, care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană.

Acestea au fost duse la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 8.940 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de peste 104.500 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere fruduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă