20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPetrecere cu 26 persoane în Capitală, întreruptă de polițiști

Petrecere cu 26 persoane în Capitală, întreruptă de polițiști

Polițiștii din cadrul Secției 10 de Poliție au descins duminică în zori într-un club după ce au fost sesizați că în interior s-ar afla o persoană care este ținută cu forța.

„În dimineaţa de 27.12.2020, în jurul orei 04.00, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 10 Poliţie, a fost sesizată cu privire la faptul că la o adresă din zona sa, într-o societate comercială (club) se află o persoană lipsită de libertate în mod ilegal. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti, care în urma verificărilor efectuate, au identificat persoana în cauză şi au stabilit că cele sesizate nu se confirmă.”, a anunțat Poliția Capitalei.

Oamenii legii au constatat că în incinta clubului era în desfășurare o petrecere la care participau 26 de persoane și au dispus închiderea evenimentului și aplicarea de amenzi tuturor participanților.

Au fost încheiate procese-verbale de contravenție în sumă totală de 25.500 lei iar organizatorul evenimentului s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Cele mai citite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...
Ultima oră
Pe aceeași temă