10.2 C
București
vineri, 24 septembrie 2021

Prima întâlnire dintre Iohannis și Maia Sandu. România oferă Moldovei vaccin dar Rusia îi oferă gaze

Prima vizită a unui șef de stat străin la noul președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost cea a președintelui României, Klaus Iohannis. Acesta a fost primit cu pâine și sare, iar Maia Sandu i-a oferit în dar o monedă specială, emisă de Banca Națională a Moldovei, care omagiază sacrificiul medicilor din România și din Republica Moldova în campania împotriva pandemiei.

Declarațiile publice făcute ieri de cei doi șefi de stat nu au avut elemente surprinzătoare, dar semnificația acestei întâlniri este ușor de înțeles. Republica Moldova este dependentă economic de Rusia, dar este tot mai interesată să intre în Uniunea Europeană, unde ar fi sprijinită de România. În plan militar, Republica Moldova este doar stat partener, nu membru al NATO, și nici nu poate cere statutul de membru, întrucât, prin Constituție, este țară neutră. Dar Constituția Republicii Moldova, teoretic, se poate modifica. Despre subiectul cel mai sensibil, acela al unei eventuale reunificări, niciunul dintre cei doi șefi de stat nu a vorbit public.

“Începând cu ziua de astăzi, Republica Moldova şi România reintră într-o interacţiune firească frăţească şi deschisă. În aceste zile, Republica Moldova păşeşte într-o nouă etapă, atât pe plan intern, cât şi pe dimensiunea politicii externe, o etapă a ieşirii din izolare internaţională şi de conexiune la spaţiul european, la vecinii şi partenerii noştri strategici”, a declarat Maia Sandu.

Concret, președintele Iohannis a anunțat că România va trimite în Republica Moldova 200.000 de doze de vaccin anti – Covid (probabil din cota obținută de România de la UE) și o echipă de experți specialiști în vaccinare. De asemenea, România va oferi 6000 de tone de motorină, ca sprijin pentru agricultorii din Republica Moldova.

 

Ce oferă România, din acest moment, pentru Republica Moldova?

Președintele Klaus Iohannis a anunțat un ajutor economic și sanitar, iar Maia Sandu a mulțumit pentru acest sprijin.

Ne putem aștepta la o apropiere politică între cele două state?

Cei doi șefi de stat au vorbit despre sprijinul oferit pentru apropierea Republicii Moldova de UE, dar nu au atins subiectul unei eventuale reunificări.

 

“Începând cu ziua de astăzi, Republica Moldova şi România reintră într-o interacţiune firească frăţească şi deschisă. Republica Moldova păşeşte într-o nouă etapă, o etapă a ieşirii din izolare şi de conexiune la spaţiul european, la vecinii şi partenerii noştri strategici”

Maia Sandu,

Președintele Republicii Moldova

„Am discutat despre necesitatea continuării, în siguranţă, a investiţiilor româneşti în Republica Moldova şi am asigurat-o pe doamna preşedinte că avem întreaga disponibilitate pentru a realiza investiţii în beneficiul tuturor cetăţenilor Republicii Moldova”

Klaus Iohannis,

Președintele României

 

Vizita președintelui României la președintele Republicii Moldova este urmărită cu mare atenție nu doar în aceste două țări ci și în Rusia.

Evident, Moscova nu agreează apropierea Republicii Moldova de România, întrucât Moldova face parte din fosta URSS, iar România este membru NATO, iar acest proces de îmbunătățire a relațiilor dintre cele două state românești nu face decât să reducă zona de influență a Rusiei. Nu întâmplător, chiar ieri, agenția TASS difuza o declarație a lui Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova, care susținea că Rusia a acceptat, ca urmare a vizitei sale la Moscova, să prelungească scutirea de taxe vamale pentru produse exportate de Republica Moldova în Rusia. Ca urmare a acestei scutiri de taxe, Moldova economisește în jur de 20 – 25 de milioane USD pe an, susține Dodon. El a mai spus că Republica Moldova nu are încă vaccinuri împotriva Covid și că, în ceea ce-l privește, se va vaccina doar cu vaccin rusesc, nu cu cel occidental.

Declarațiile fostului președinte intervin după ce, la 24 decembrie (chiar în ziua când Maia Sandu își prelua mandatul de șef de stat), presa anunța că Republica Moldova se pregătește să semneze un nou contract de import de gaze din Rusia, întrucât cel actual expiră în anul 2020.
Și tot ieri, în ziua întâlnirii dintre Klaus Iohannis și Maia Sandu, presa anunța că un tribunal din Rusia a condamnat la 15 ani de închisoare o femeie cu dublă cetățenie – a Republicii Moldova și a României. Carina Ţurcan, fost membru în conducerea unei companii rusești, ar fi transmis către Serviciul de Informaţii şi de Securitate (SIS) al Republicii Moldova conţinutul unor scrisori clasificate obținute de la Ministerul rus al Energiei. Ulterior, acele informații ar fi fost transmise de SIS către NATO.
Femeia este arestată de doi ani, dar prin condamnarea ei, Rusia dă acum un avertisment atât Republicii Moldova cât și României.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă