10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPrințul Paul de România, dat în urmărire generală de Poliția Română

Prințul Paul de România, dat în urmărire generală de Poliția Română

Prințul Paul de România, fiu legitim al regelui Carol al II-lea, conform unei decizii din 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, figurează pe lista oficială a Poliției Române a celor dați în urmărire generală, alături de alte persoane condamnate și care se sustrag procedurii de a se preda în vederea executării pedepsei.

Condamnat definitiv la închisoare pentru o perioadă de trei ani și patru luni, Paul de România a fost căutat acasă de oamenii legii pentru a fi dus la unitatea penitenciar dar la domiciliu nu a fost găsită decât soția sa.

„Cu privire la persoana condamnată la pedeapsa cu închisoarea, având în vedere că nu a fost găsită la domiciliu, se demarează procedura punerii în urmărire. Se demarează activitatea de obținere a mandatului european de arestare și implicit a urmăririi internaționale.”, a anunțat Poliția Română.

Fotografia lui Paul Philippe al României, așa cum apare în documentele de identitate, a fost publicată pe site-ul instituției la persoanele urmărite. Bărbatul de 72 ani este căutat pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea după ce Curtea de Apel Brașov a emis pe numele său mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42 din 17.12.2020, fiind condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare pentru cumpărare de influență și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În dosarul retrocedării ilegale a fermei Băneasa și a pădurii Fundu Sacului din Snagov omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la 7 ani închisoare, Benyamin Steinmetz și Tal Silberstein, cetățeni israelieni, au primit câte 5 ani închisoare, iar jurnalistul Dan Andronic s-a ales cu o condamnare de trei ani închisoare cu suspendare.

Imediat după verdictul final, Remus Truică a fost ridicat de polițiști de la domiciliul său din Snagov și dus la Penitenciarul Rahova. Prejudiciul calculat de DNA se ridică la peste 145 milioane euro după ce gruparea infracțională, condamnată acum definitiv, ar fi pus mâna ilegal pe 28 hectare ale fostei ferme Băneasa și pe 45 hectare de pădure la Snagov.

Cele mai citite

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă