13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăProfiler poliție: "Dincă are școala vieții"

Profiler poliție: “Dincă are școala vieții”

Bărbatul, acuzat oficial de uciderea Alexandrei și a Luizei, a fost trimis în judecată pentru cinci infracțiuni. Mai mult, Luiza ar fi fost chinuită timp de trei zile de criminal, legată cu cureaua și violată și de complicele acestuia. După aproape șase luni, principalul suspect a fost trimis azi în judecată. Mâine va fi dus din arestul poliției, la Penitentciarul din Olt.

Proifler-ul poliției a declarat că Dincă a povestit totul în detaliu și că detaliile fac diferența, iar dacă cineva se așteptă ca declarațiile să fie menținute în același format se înșeală. Profilerul susține că Dincă nu spune adevărul și că are inteligență interpresonală.  Așa cum am menționat în raport, din punctul meu de vedere, pe care la-m susținut științific în data de 1 noiembrie și în data de 8, el dispune de inteligență interpersonală, școala vieții.

Ce l-a determinat pe Dincă să omoare cele două fete?

Profilerul poliției susține că însigurarea de familie, nu însingurarea progresivă și ruperea relațiilor de familie au fost cauzele pentru care Dincă a recurs la aceste gesturi. El a spus așa: “Eu nu îmi aduc aminte de fetele pe care le-am aruncat acolo”. Asta ne arată depersonalizare, o modalitate mai ușoară să suporte presiunea în momentul în care depersonalizează victimele.

Profilerul a declarat că Dincă știa cum le cheamă pe fete, dar în momentul în care pomenești un nume, pomnești despre o realitate sufletească și atunci asta te deranjează.

Cele mai citite

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă