8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomsilva a trimis un control în Prahova. Se reclamă pagube de peste...

Romsilva a trimis un control în Prahova. Se reclamă pagube de peste două milioane de dolari

În ultimele săptămâni, o echipă de revizori trimisă de conducerea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva a efectuat un control la Direcția Silvică Prahova, ne-au precizat surse din cadrul RNP Romsilva.

Principala țintă a controlului a fost Ocolul Silvic Câmpina, din cadrul Direcției Silvice Prahova. Inspectorii au verificat situația din zonă în perioada mai – iunie 2020, iar ziarul “România Liberă” a solicitat oficial atât către RNP Romsilva cât și către DS Prahova să ne fie puse la dispoziție rezultatele acestui control.

Până ce vom primi răspunsul oficial la această solicitare, surse din cadrul Romsilva afirmă că, la cel mai recent control, la Ocolul Silvic Câmpina s-au găsit de imputat sute de mii de lei.

Problema din această zonă forestieră este însă mult mai veche și mult mai gravă. Astfel, o firmă privată din județul Prahova ar fi avut un contract cu Ocolul Silvic Câmpina, pe baza căruia angajați ai acestui Ocol erau obligați să asigure paza unor păduri ale respectivei firme. În ciuda pazei, din pădurile private s-a furat “ca-n codru”, adică s-au sustras circa 8000 de arbori. Drept urmare firma privată a cerut și a obținut din partea DS Prahova plata unor despăgubiri de circa 2,1 milioane de dolari.

Despăgubirile au fost plătite din banii Romsilva, adică de la bugetul de stat, iar în mod logic pagubele ar fi trebuit recuperate de la cei vinovați. Pe timpul când s-au produs pagubele (anii 2012 – 2020), șeful Ocolului Silvic Câmpina era inginerul Crinu Oseacă, promovat foarte recent în funcția de director tehnic al Direcției Silvice Prahova.

La întrebările legate de această situație, directorul tehnic ne-a sugerat că acuzațiile împotriva lui ar avea doar o coloratură politică, legate de partidul din care face parte și de faptul că el este consilier local.

“Într-adevăr, în anul 2013-2014 am avut contract de pază cu SC Alcorca srl pe suprafața de 862 hectare”, ne-a confirmat, totuși, fostul șef al Ocolului Silvic Câmpina. Potrivit acestuia, suprafața care trebuia păzită a rămas “neacoperită” pentru că șeful de district de la Filipești și patru pădurari au fost arestați.

Un alt detaliu neelucidat este cel legat de contractele dintre Ocolul Silvic Câmpina și alte firme din zonă (altele decât cea care a obținut daune din cauza proastei calități a serviciilor prestate). Pe timpul când Ocolul Silvic Câmpina era condus de Crinu Osească, una dintre firmele care avea contracte cu acest ocol silvic ar fi fost S.C. Art Forest Green Zone, cu sediul în județul Prahova, valoarea contractelor de care beneficia aceasta depășind două milioane de lei.

Surse neoficiale susțin că soția lui Crinu Oseacă era ea însăși angajată a firmei menționate, Art Forest Green Zone, în acea perioadă în care firma încasa bani de la Ocolul Silvic condus de soțul ei.

“Soția mea este administrator la SC. Ideeal Green Zone Srl, și are ca obiect de activitate Servicii Hoteliere, se poate verifica la Registrul comertului, firma  neavând contracte cu DS Prahova”, ne-a comunicat directorul tehnic Crinu Oseacă.

Totuși, potrivit unor declarații de avere din anii 2017 și 2018 (când Crinu Oseacă era șeful Ocolului Silvic Câmpina), soția acestuia era la acel moment angajată ca secretară la o firmă numită S.C. Green Zone. Această firmă nu este SC. Ideeal Green Zone Srl, la care acum este administrator, dar confuzia de nume pare a fi intenționată.

Conducerea Romsilva și Curtea de Conturi ar trebui să lămurească exact ce bani a plătit Ocolul Silvic Câmpina către firmele “prietene” și ce lucrări s-au prestat în schimbul acestor bani.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Nicușor Dan cere bani pe internet, pe motiv că în acest mod ajuți Bucureștiul

Pe facebook a apărut o reclamă care ar fi plătită de Nicușor Dan, reclamă care le solicită românilor să doneze bani pentru Nicușor Dan,...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă