14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăTelDrum intră în insolvență, chiar dacă DNA s-a opus

TelDrum intră în insolvență, chiar dacă DNA s-a opus

DNA primește o lovitură uriașă în dosarul Tel Drum. După ce Tribunalul Bucureşti a admis, vineri, cererea DNA de luare, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a societăţii Tel Drum, Tel Drum a făcut contestație, iar instanța a admis procedura de intrare în insolvență.

Procurorii DNA au solicitat Tribunalului Bucureşti luarea, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice SC Tel Drum SA ori, după caz, suspendarea acestor proceduri în situaţia în care, la data judecării prezentei cereri, acestea au fost deja iniţiate.

În cererea trimisă în instanţă, DNA arată că societatea Tel Drum a fost trimisă în judecată, ca persoană juridică, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave, la data de 27 decembrie 2017.

De asemenea, DNA notează că, într-un dosar separat aflat în faza de urmărire penală, faţă de SC Tel Drum SA s-a dispus urmărirea penală, având calitatea de suspectă pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.

“La data de 17 ianuarie s-a adus la cunoştinţă SC Tel Drum SA, prin reprezenta, calitatea de suspectă şi dispunerea măsurilor asigurătorii în cauză. Tot la data de 17 ianuarie, pe rolul Tribunalului Teleorman s-a înregistrat solicitarea debitorului Tel Drum SA Alexandria de deschidere a procedurii insolvenţei, cererea având termen la data de 29 ianuarie”, menţionează anchetatorii.

Sursa citată precizează că cererea procurorilor adresată Tribunalului Bucureşti a fost formulată pe motiv că SC Tel Drum SA a solicitat deja deschiderea procedurii de insolvenţă, ceea ce creează riscul lichidării şi radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât aceasta să nu mai poată fi trasă la răspundere penală. “Prin urmare, se consideră că măsura solicitată este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal”, mai arată DNA.

 

Cele mai citite

Elevi de la Colegiul de Informatică din București au câștigat Marele Premiu la concursul internațional NASA

O echipă formată din elevi de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București a câștigat Marele Premiu la Concursul Internațional „National Space Society”. În...

Clotilde Armand vrea blocuri pe spațiile verzi de lângă Lacul Băneasa. Nicușor Dan închide ochii la PUZ-ul fostei colege de partid

Informații despre un plan urbanistic zonal (PUZ) dat de Primăria Sectorului 1, prin care se aprobă construirea de blocuri pe un spațiu verede, în...

Asigurări de sănătate: despăgubirile cresc cu 27% în 2023, potrivit UNSAR

Românii au accesat anul trecut, în baza asigurărilor voluntare de sănătate, servicii medicale în valoare de 458 milioane lei. Cifra este în creștere cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă