4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVerificări la DIICOT după scandalul "Gabi SRI"

Verificări la DIICOT după scandalul “Gabi SRI”

Procurorul general Augustin Lazăr a dispus efectuarea de verificări la DIICOT în legătură cu instrumentarea unui dosar de prostituţie cu minore în care apare numele unui procuror militar, raportul acestor verificări fiind trimis la Inspecţia Judiciară cu privire la posibile abateri disciplinare sau încălcări ale Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Augustin Lazăr a dispus efectuarea de verificări în legătură cu aspectele semnalate în mass-media privind dosarul nr. 719/D/P/2005 de la DIICOT, în care s-a dat o sentinţă definitivă în instanţă, precum şi un dosar disjuns din această cauză.

Decizia vine după ce jurnalistul Cătălin Tolontan a publicat mai multe articole în care arată că o grupare condusă de cetăţeanul chinez Zhang Jian Jun, zis “Mihai”, ar fi făcut trafic cu minore, fetele fiind obligate să se prostitueze într-un imobil din Capitală, unde funcţiona restaurantul “Shanghai”. Jurnalistul a dezvăluit că poliţişti, procurori, inspectori de la Garda Financiară şi chiar fratele actualului director al SIE ar fi luat masa la acel restaurant, ei fiind recunoscuţi din planşe fotografice de către victimele grupării.

Conform articolelor publicate de Tolontan, printre persoanele recunoscute în planşele fotografice s-a aflat şi procurorul militar Felician Marius Olteanu, şef al Gărzii Financiare Bucureşti între anii 2002-2004, în prezent şef al Secţiei de Urmărire Penală la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

“Referitor la actele de urmărire penală apărute în mass-media, din verificările efectuate a rezultat că acestea se regăsesc în integralitatea lor în cuprinsul dosarului judecat de Secţia I Penală a Tribunalului Bucureşti, care a avut ca obiect rechizitoriul nr.719/D/P/2005 al DIICOT – Structura Centrală. Cu privire la activitatea de urmărire penală desfăşurată în dosarul disjuns, s-a constatat că soluţia adoptată de către procurorul de caz a fost fundamentată doar pe analiza şi interpretarea probatoriului administrat în dosarul nr.719/D/P/2005. În concret, din examinarea actelor aflate la dosar a rezultat că nu s-au administrat alte probe în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt, în raport cu persoanele şi infracţiunile pentru care s-a dispus disjungerea cauzei. Totodată, s-a constatat că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale în raport cu faptele cercetate, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispoziţiile art.335 Cod procedură penală”, susţine Parchetul General.

“În ceea ce îl priveşte pe magistratul militar la care s-au referit relatările din mass-media, a rezultat că numele acestuia apare menţionat doar în cadrul procedurii de recunoaştere după planşa fotografică efectuată în dosarul nr.719/D/P/2005, fiind identificat de către una dintre victimele traficului de persoane ca fiind un bărbat despre care i s-a spus că este poliţist şi pe care l-a văzut o singură dată, în restaurantul ‘Shanghai’ din Bucureşti, în compania unuia dintre inculpaţi, luând masa. Din examinarea celor două dosare, a rezultat că procurorul militar nu a avut vreo calitate în procesul penal şi nici nu au rezultat alte aspecte referitoare la el, cu excepţia celor mai sus arătate”, mai spune Parchetul.

Parchetul General anunţă că Augustin Lazăr a dispus, având în vedere rezultatul verificărilor, trimiterea raportului întocmit de Serviciul de îndrumare şi control la Inspecţia Judiciară “pentru a aprecia cu privire la posibila săvârşire în acest context a unor abateri disciplinare sau încălcări ale Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor”.

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă