8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăLifestyle10 trucuri utile în gospodărie realizate cu balsam de rufe

10 trucuri utile în gospodărie realizate cu balsam de rufe

V-ați gândit vreodată cum definește DEX cuvântul balsam? „Esenţă puternic parfumată extrasă din rășini sau din alte substanțe vegetale, folosită în medicină, pictură, parfumerie etc.” Există și un sens figurat al cuvântului, pentru care vom descoperi variante precum alinare, mângâiere, consolare. Cred că pe toți ne încearcă aceste senzații atunci când descriem atingerea hainelor proaspăt spălate după ce folosim balsamul de rufe – produs introdus pentru prima dată pe piață la începutul anilor 1950 în SUA, respectiv în 1963 în Europa. Înainte de anii 1990, în țara noastră nu se știa aproape nimic despre această categorie de produse, însă acum, chiar dacă suntem în partea de jos a clasamentului în UE, românii au ajuns să cumpere de peste 80 milioane euro anual produsul care ‚îmblânzeşte’ hainele. Deși cu o rată de penetrare a pieții de max 70%, balsamul de rufe înregistrează deja o schimbare importantă în gusturile românilor, care trec de la parfumul fresh la variantele cu parfumuri mai puternice, mai sofisticate.

Se știe că balsamul de rufe conferă rufelor spălate proprietăți antistatice, le catifelează, le parfumează și le menține timp îndelungat calitatea originală a țesăturilor. Dar poate nu știați că vă poate fi de mare ajutor și în alte treburi casnice, cum ar fi:

1. Curățarea geamurilor (inclusiv cele auto): amestecați într-o sticlă goală balsam de rufe și apă, într-un raport de 1/4, aplicați soluția pe un prosop și curățați geamul. Apoi lustruiți cu o cârpă uscată. Fereastra sau geamul mașinii va străluci de curățenie, fără să rămână vreo urmă.

2. Uși, plăci ceramice, mobilier băi: acestea vor străluci ca atunci când le-ați cumpărat, dacă le veți curăţa cu balsam de rufe diluat cu apă.

3. Fermoare blocate: dacă vi s-a blocat cursorul fermoarului (metal sau plastic) sau doar funcționează cu dificultate, ungeţi-l cu balsam de rufe și…gata!

4. Parchet laminat: turnați într-o găleată cu apă o cantitate mică de balsam de rufe (da, da, nu am greșit) și, cu mopul spălați podeaua. Parchetul laminat va arăta de parcă abia a fost montat!

5. Înlăturarea părului de animale de pe covor: cu un burete sau o cârpă înmuiată într-un amestec de balsam de rufe și apă (1/1), se freacă suprafața respectivă de pe covor. După ce așteptați un timp ca soluția să acționeze, balsamul va face fibrele de covor mai moi, ceea ce va facilita aspirarea extrem de ușoară a părului.

6. Îndepărtarea vechiului tapet: după ce diluați un capac de balsam de rufe într-un litru de apă și aplicați soluția pe tapet cu un burete, lăsați să acționeze aproximativ 20 minute, apoi tapetul se va dezlipi foarte ușor.

7. Curățarea jachetei din piele: dacă vi s-a pătat jacheta din piele, folosiți pentru curățare balsam de rufe. Petele vor dispărea că prin farmec.

8. Curățarea scaunului auto sau mobilierului: petele de bancheta auto sau de pe mobilier pot fi scoase cu ajutorul unei soluții de apă și balsam de rufe. Folosiți un burete îmbibat cu emulsia obținută, lăsați 10 minute, apoi ștergeți cu o cârpă uscată.

9. Eliminarea mirosului de prăjeli: puneți într-o oală la fiert apă cu balsam de rufe și lăsați să fiarbă câteva minute – casa va fi apoi frumos parfumată.

10. Combaterea electrizării hainelor: amestecați puțină apă cu balsam de rufe și stropiți dresurile sau căptușeala sintetică a hainelor; astfel fibrele sunt protejate împotriva frecării și nu se mai generează energie statică.

Un sfat tare important, pe care știm că vă va fi greu să-l urmați….însă merită: deși vă plac prosoapele pufoase și parfumate, balsamul nu e recomandat în cazul lor, fiindcă le limitează capacitatea de a absoarbe apa. Așadar spălați-le doar cu detergent. La fel și în cazul echipamentelor sportive, menite să absoarbă transpirația în timpul exercițiilor fizice – când spălați aceste articole de îmbrăcăminte, nu adăugați balsam.

Gamele de balsam Suavizante 1.5L 60 spălări și Sensations 1.4L 60 spălări de la ASEVI sunt apreciate în special pentru parfumurile aparte, care se mențin pe termen îndelungat, fiind create în inima Spaniei, țară cu suflet pasional…la fel ca al nostru.

Cele mai citite

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă