7.7 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăLifestyle4 activități care te scapă de stres în 2 pași și 3...

4 activități care te scapă de stres în 2 pași și 3 mișcări

Sportul este cel mai bun remediu contra stresului. În timp ce facem mișcare, în corpul nostru sunt eliberați hormoni ai fericirii, care inhibă secreția cortizolului, acel hormon eliberat ca răspuns la situațiile stresante.

 

Tot mai multe companii încep să promoveze în rândul angajaților efectele benefice ale sportului și recurg la diverse metode pentru a-i motiva și a-i încuraja să renunțe la sedentarism. Și nici nu este surprinzător. Studiile ne arată că acei angajați activi își iau mai puține zile de concediu medical, au o rată mai mică de absenteism, sunt mai fericiți și mai productivi, iar compania are numai de câștigat.

 

În cazul oamenilor care au joburi foarte solicitante, stresul constant poate duce la senzația de pierdere a controlului, la haos, la sindromul de burnout, depresie, anxietate sau chiar dureri fizice. De aceea, primii care ar trebui să ia măsuri pentru a combate efectele stresului asupra sănătății lor fizice și emoționale sunt aceia care se simt copleșiți de cerințele jobului sau muncesc foarte multe ore. Iată care sunt cele mai bune activități pentru ei, cu efecte dovedite asupra combaterii stresului:

 

Yoga, activitatea care îți relaxează trupul și mintea

 

O activitate cu o tradiție care datează din urmă cu mai bine de 5.000 de ani, yoga combină exercițiile fizice cu tehnici de meditație, care te ajută să te relaxezi, să te cunoști mai bine și să recapeți controlul. Unul dintre principiile yoga presupune să te eliberezi de emoțiile negative și să intri într-o stare de pace și armonie cu tine însuți. În timp, au fost dezvoltate numeroase tehnici de yoga, astfel că oricât de sceptic ai fi cu privire la această activitate, sigur vei găsi un tip care să ți se potrivească.

 

De altfel, yoga are atât de multe beneficii pentru cei care au joburi stresante, încât tot mai mulți antreprenori au început să includă această activitate pe lista beneficiilor pentru angajații lor. După cum vezi, există cel puțin 6 motive pentru care acest tip de activitate ar trebui să devină o obișnuință și pentru tine.

 

Înotul și puterea masajului de relaxare

 

Activitățile sportive în apă ne induc un anumit confort asupra corpului, prin masajul de relaxare pe care ni-l face chiar apa. Înotul îți poate da acea senzație că trupul tău este complet lipsit de greutate și plutește deasupra apei, un sentiment care te ajută să te eliberezi de tensiuni și să închei orice antrenament de înot cu o senzație de oboseală bună, aceea care te ajută să adormi mai ușor și să te odihnești mai bine.

 

Există numeroase bazine, acum și în incinta sălilor de sport, în care să te poți deconecta după o zi stresantă la locul de muncă. Pe lângă efectul de relaxare pe care ți-l dă înotul, nu este de ignorat nici faptul că puține sporturi îți exersează atât de bine mușchii și rezistența, astfel că beneficiile sale se vor vedea inclusiv asupra siluetei.

 

Sporturile de anduranță și senzația de libertate

 

Dacă simți adeseori nevoia de a te elibera și de a fugi de toate problemele, atunci de ce să nu o faci? La propriu, bineînțeles. Sporturi precum joggingul, ciclismul sau chiar plimbările lungi au avantajul de a te face să te simți din nou liber și de a-ți da senzația că te-ai eliberat de toate problemele care te consumă și te macină în timpul zilei.

 

Mai mult decât atât, pe lângă faptul că sunt exerciții cardio care ne solicită musculatura, aceste activități ne pot ajuta să ne concentrăm mai bine. Atunci când alergi, de exemplu, trebuie să îți concentrezi atenția și asupra drumului, să îți calculezi pașii și să îți controlezi respirația. Acest exercițiu se dovedește extrem de util în cazul celor care caută să își regăsească pacea interioară și calmul.

 

Kick Boxingul, activitatea care te ajută să te descarci

 

Atunci când se gândesc la kick boxing, mulți îşi imaginează că vor lovi până la epuizare un sac de box. Însă acest tip de arte marțiale este mai mult despre disciplină, autocontrol și calcularea atentă a fiecărei mișcări. Orice mutare greșită sau grăbită se poate întoarce împotriva ta și îi poate da adversarului șansa să preia avantajul. Însă acest tip de activitate are un efect pozitiv pentru cei care se simt stresați la locul de muncă. În primul rând, îi învață să se autodisciplineze și să își controleze mai bine reacțiile. În al doilea rând, îi ajută să se descarce, însă într-un mod pozitiv și constructiv. Văzut de mulți drept un sport violent, cei care practică kick boxingul știu că acest mit nu ar putea fi mai departe de adevăr și că cei care au deja experiență în acest sport sunt printre cei mai cu picioarele bine înfipte în pământ, disciplinați și echilibrați oameni.

Cele mai citite

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...
Ultima oră
Pe aceeași temă