12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleA început nunta fostului principe Nicolae, nepotul Regelui Mihai

A început nunta fostului principe Nicolae, nepotul Regelui Mihai

Maşina cu care mirii au ajuns la Biserica ”Sfântul Ilie” a fost întâmpinată de sute de oameni, care au venit cu flori, iar unii au şi steaguri cu stema casei regale, informează Mediafax.

Sute de persoane au ieşit pe drumul care duce către Biserica ”Sfântul Ilie” din Sinaia pentru a întâmpina alaiul de nuntaşi. Printre acestea se află şi o familie care şi-a prelungit sejurul la Sinaia pentru a asista la ceremonii.

”Eu sunt din Urlaţi. Am venit în Sinaia acum o săptămână şi ne-am prelungit sejurul ca să putem vedea această ceremonie. Am lacrimi în ochi. Pentru că mama lui nu e alături de el. Trebuia să lase totul. O mamă pentru fiul ei lasă totul”, a declarat o femeie.

“Este un eveniment unic pentru care am venit special cu toată dragostea”, a afirmat o altă femeie.

O altă femeie aşezată lângă biserică a spus că a venit din Bucureşti special pentru a asista la ceremonii.

”E un eveniment în România care nu s-a văzut de mult timp. Am adus şi flori. Sunt din Bucureşti, am venit special. Le urez casă de piatră, să fie fericiţi şi aşteptăm cât se poate de repede să vină în România şi să ia coroana, să fie rege”, a spus aceasta.

Mirii au ieşit din maşină în aplauzele mulţimii. Oamenii au strigat ”Nicolae” şi ”Fericire”.

Organizatorii au umplut lăcaşul de cult cu buchete de hortensii şi trandafiri albi, aceleaşi flori fiind aşezate şi pe treptele bisericii. În faţa bisericii a fost amplasat un ecran mare pe care poate fi vizionată ceremonia.

Muzica este asigurată de Corul Operei române, care la intrarea miresei cântă imnul mirilor ”Vino din Liban, mireasă”.

Cununia este oficiată de Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului şi un sobor de preoţi.

Au fost alese șase domnişoare de onoare, una dintre ele fiind sora fostului principe Nicolae.

Potrivit biroului de presă al nepotului regelui Mihai, naşi sunt Liviu şi Simona Popescu, Constantin Filitti şi Alexandra Butculescu-Filitti.

Printre invitaţi se numără şi generalul Gelaledin Nezir, omul care a coordonat funeraliile Regelui Mihai.

După cununia religioasă, mirii vor pleca vor pleca într-o caleaşcă, pe Bulevardul Carol I, spre Cazinoul din Sinaia, acolo unde va avea loc petrecerea şi din al cărui balcon vor saluta publicul. Pe traseu, mirii vor fi însoţiţi de Junii Braşovului, de grupuri folclorice din Bucovina şi din alte ţinuturi străvechi româneşti. 

Recepția în cinstea nunții fostului principe Nicolae va începe la ora 18 face în Sala Oglinzilor a Cazinoului din Sinaia.

Familia Regală a României nu participă la acest eveniment. Potrivit unui comunicat de presă al Casei Regale, sâmbătă şi duminică, Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu fac o vizită în oraşele Soultzmatt şi Haguenau din Alsacia (Franța), la invitaţia oficială a autorităţilor celor două municipalităţi.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă