9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestyleActrița Lindsay Lohan revine în televiziunea americană

Actrița Lindsay Lohan revine în televiziunea americană

MTV a anunţat luni că ”Lohan Beach Club” o are în centrul său pe actriţă, în eforturile sale de a-şi extinde clubul de noapte şi restaurantul recent deschise în Grecia.

Postul de televiziune a spus că emisiunea, programată să fie difuzată în 2019, o va înfăţişa pe Lohan, în vârstă de 32 de ani, conducând o echipă de ”ambasadori de brand”, care o vor ajuta să-şi promoveze afacerea ”luptându-se în acelaşi timp cu tentaţiile vieţii de noapte din Mykonos”.

Lohan, la un moment dat una dintre cele mai de succes tinere actriţe de la Hollywood după rolurile sale în ”Parent Trap” şi ”Mean Girls”, a fost internată de şase ori la reabilitare în perioada 2007-2013 şi a fost arestată de mai multe ori pentru conducere sub influenţa alcoolului, furt sau posesie de droguri.

Cel mai recent film de lung metraj al actriţei a fost thrillerul cu buget redus ”The Canyons”, din 2013, după care şi-a mutat reşedinţa în Londra şi apoi Dubai. Cea mai importantă realizare actoricească de atunci este comedia neagră pentru televiziunea britanică ”Sick Note”, în care joacă un rol secundar în cel de-al doilea sezon, care a început să fie difuzat săptămâna trecută.

Clubul de pe plaja din Mykonos este cea de-a treia aventură antreprenorială a actriţei în Grecia, după ce în 2016 a inaugurat un club de noapte care îi poartă numele în Atena şi o casă pe plaja din Rodos, care se va deschide în această vară.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă