13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleAntena 1 anunță premiera emisiunii „Burlacul”

Antena 1 anunță premiera emisiunii „Burlacul”

Cel de-al șaselea sezon al emisiunii Burlacul, va avea premiera vineri, 5 martie, de la ora 20.30, la Antena 1. 

Noul Burlac recunoaște că altfel se imagina la această vârstă și speră că va găsi în curând femeia alături de care să împartă viața de familie. ”Speram că, undeva la 30 de ani, o să am o familie deja, mai ales că mă uit la prietenii mei din copilărie și văd cât de fericiți sunt în relațiile lor, cei mai mulți au și copii. Vreau să dăruiesc fericire și vreau să împart viața mea la doi, la trei, pentru că merită împărțită!”, a mai spus Andi Constantin.  

În cel de-al șaselea sezon al emisiunii, care va avea premiera vineri, 5 martie, de la ora 20.30, la Antena 1, Burlacul va avea ocazia să plece alături de 25 de tinere într-o călătorie plină de emoție și aventură, în locații inedite atât din România, cât și din Turcia. Cu personalități distincte și temperamente diferite, fetele se vor lupta pentru a-i atrage atenția Burlacului. Andi îl va avea alături pe Răzvan Fodor, gazda emisiunii, care promite că nu se va lăsa până ce Burlacul nu își va găsi aleasa. ”Chiar este în punctul în care își dorește o relație serioasă. Îmi doresc foarte tare ca dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ține cont și trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus prezentatorul emisiunii, Răzvan Fodor. 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Găgăuzia vrea ca Republica Moldova să fie în uniunea economică a Rusiei, nu în UE

Guvernatoarea Găgăuziei - regiune autonomă a Republicii Moldova - a declarat că Republica Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Economică Eurasiatică, alături...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă