10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestyleApartamente de vânzare în Cluj: Criza nu se simte pe piața imobiliară.

Apartamente de vânzare în Cluj: Criza nu se simte pe piața imobiliară.

Preţurile locuinţelor din România au urcat cu 3,3% în primul trimestru din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, aceasta fiind a şasea mare creştere înregistrată în rândul statelor UE, potrivit Oficiului European de Statistică (Eurostat). Așadar, dacă ești interesat de apartamentele de vânzare din Cluj sau alt oraș mare din România, poate că e cazul să mai aștepți puțin.

În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri trimestriale ale preţurilor la locuinţe au fost raportate în Portugalia (4,9%), Estonia (4,8%), Slovacia (4%), Luxemburg (3,8%), Polonia (3,6%) şi România (3,3%), singurele scăderi fiind în Malta (minus 4,3%), Ungaria (minus 1,1%), Irlanda (minus 0,8%) şi Belgia (minus 0,1%).

În primul trimestru din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, preţurile locuinţelor au crescut cu 5,5% în Uniunea Europeană şi cu 5% în zona euro. Este cel mai semnificativ avans al preţurilor locuinţelor în zona euro din trimestrul doi din 2007.

În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri anuale ale preţurilor la locuinţe au fost raportate în Luxemburg (14%), Slovacia (13,1%), Estonia (11,5%), Polonia (11,3%), Portugalia (10,3%), Croaţia şi Letonia (ambele cu 9,1%) şi România (8,1%), iar singura scădere s-a înregistrat în Ungaria (minus 1,2%).

Față de boom-ul din 2007, în România prețurile locuințelor sunt mai mici cu peste 23%

Datele Eurostat mai arată că preţurile locuinţelor şi chiriile în cele 27 de state membre ale UE au urmat căi foarte diferite din 2007. În timp ce chiriile au crescut constant din 2007 şi până în primul trimestru din 2020, preţurile la locuinţe au fluctuat semnificativ.

După un declin iniţial în urma crizei financiare, preţurile locuinţelor au rămas mai mult sau mai puţin stabile între 2009 şi 2014. Apoi s-a înregistrat o creştere rapidă la începutul lui 2015, iar de atunci preţurile locuinţelor au crescut într-un ritm mai rapid decât chiriile.

Din 2007 şi până în primul trimestru din 2020, chiriile au crescut cu 20,8%, iar preţurile locuinţelor cu 20,5%.

În perioada menţionată, preţurile la locuinţe au crescut în 21 de state membre UE şi au scăzut în şase, cel mai important avans fiind în Luxemburg (91,4%), Austria (91,3%) şi Suedia (82,8%), iar cel mai semnificativ declin în Grecia (minus 35,6%), România (minus 23,6%) şi Irlanda (minus 17,5%). În primul trimestru din 2020, în cazul Greciei sunt valabile datele din 2019.

În cazul chiriilor, situaţia e diferită. Din 2007 şi până în primul trimestru din 2020, chiriile au crescut în 26 de state membre, singura scădere fiind în Grecia (minus 17,5%). Cele mai mari creşteri se înregistrează în Lituania (101,8%), Cehia (82,2%) şi Ungaria (75,1%).

Situația imobiliară în România, în iunie 2020

În luna iunie 2020, au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 46.818 de imobile, cu 14.729 mai multe faţă de luna mai 2020, arată datele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în luna iunie a acestui an este cu 6.611 mai mare faţă de perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna iunie 2020, în Bucureşti – 8.254, Ilfov – 7.726 şi Braşov – 3.302. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Vaslui – 279, Covasna – 280 şi Olt – 300.

Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna iunie 2020, a fost de 20.271, cu 5.524 mai mic faţă de luna iunie 2019. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în Bucureşti – 4.379, Ilfov – 1.813 şi Timiş – 1,476. La polul opus, se află judeţele Sălaj – 36, Harghita – 37 şi Covasna – 54.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă