22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăLifestyleArta, ca expresie a vieții reale

Arta, ca expresie a vieții reale

O expoziție-eveniment care continuă proiectul inițiat de cea mai nouă galerie de artă din București și dedicat celor mai experimentale și inovative voci tinere din peisajul artistic românesc.

 Substituind abordarea figurativă cu o formă de „creație sintetică“, de abstractizare a realității, tânăra artistă sătmăreană, în prezent doctorand la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, este convinsă că „arta este cea mai sinceră expresie a vieții reale“. Dar ceea ce vedem în lucrările ei nu e nici pe departe „realitatea“ în sensul convențional: într-un joc fascinant de forme și volume, Andrea Tivadar restituie pe pânză mai degrabă o reinterpretare esențializată a realității imaginate sau inventate.

Cu o uluitoare capacitate de a crea incredibile profunzimi și volumetrii spațiale fără o aparentă ancorare în figurativ (alta decât cea creată, prin conexiuni subiective, în mintea privitorului), artista invită spectatorul în propriul său laborator interior, acolo unde realitățile secunde, invizibile, misterioase și transparente iau locul formelor recognoscibile din lumea vizibilă. Tubulaturi și împletituri împrumutate, parcă, dintr-o reverie acaparată de peisaje industriale, cilindri, forme geometrice și vagi reminiscențe sau aluzii organice compun universul pictural al Andreei Tivadar, pe care artista îl cataloghează ca „un spațiu al tuturor posibilităților“, într-o viziune care „impune puritatea și simplitatea lucrurilor“. Întrebată de ce a ales arta abstractă într-un context în care neo-figurativul continuă să aibă un ton domi-nant astăzi, artista dă un răspuns foarte interesant: abstractizarea, crede ea, creează o mișcare fluidă prin care lucrurile „capătă energie, ceea ce permite spectatorului să intre într-o stare de tranziție, în care să se poată concentra asupra mecanismelor interne ale picturii“. Altfel spus, artista își propune să aducă privitorul într-o zonă a granițelor fluide, acolo unde reprezentarea „realității“ pe pânză devine un spațiu al negocierii permanente între intenția artistului și percepția celui care privește.

Andrea Tivadar s-a născut în 1991 la Botiz, Satu Mare, trăiește și lucrează la Cluj–Napoca.

A obținut licența și masteratul în pictură la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde în prezent își definitivează doctoratul. În 2014 a primit o bursă de studii la École Supérieure d’Art de Bretagne, Rennes, Franța, urmată de o altă bursă la Associazione Socio-Culturale ProCultura – RoArte din Roma, în 2016, și la Galeria Deák Erika din Budapesta, în 2017. În 2018 a câștigat bursa pentru pictură Teodor Moraru. A participat la numeroase expoziții de grup, între care The Existential Space of Virtuality, Galeria Deák Erika, Budapesta, Tra segno e colore, Accademia di Romania in Roma, Do It Yourself, Spațiul Cultural Gara Mică, Cluj-Napoca, în 2016; Noul locatar, Centrul de Interes, Cluj-Napoca, Breaking Rules, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în 2017; Meanwhile in Painting, Budapest Galéria și Imaginea în pictură. Despre ieșirea în realitate, Galeria Quadro, Cluj-Napoca, în 2018. Expoziția poate fi vizitată până pe 18 aprilie 2019, în zilele de marți până sâmbătă, între orele 12.00 și 18.00, iar duminică și luni, la cerere.  

Cele mai citite

UE se angajează să aloce 3,5 miliarde de euro pentru protejarea oceanelor

Uniunea Europeană va aloca 3,5 miliarde de euro (3,71 miliarde de dolari) pentru a proteja oceanele și a promova durabilitatea printr-o serie de inițiative...

Șoc în România. Un primar a fost găsit spânzurat!

O tragedie a lovit comunitatea din comuna Vințu de Jos! Primarul Petru Ioan Barbu a fost găsit spânzurat într-o anexă a propriei sale locuințe....

Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care modifică Legea privind înfiinţarea ANL

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea art. 3 din Legea 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. De asemenea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă