6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleAustria, supranumită "Scrumiera Europei", a anulat interdicţia de a fuma în restaurante...

Austria, supranumită “Scrumiera Europei”, a anulat interdicţia de a fuma în restaurante şi baruri

Interzicerea fumatului în baruri, cafenele și restaurante a fost decisă de fostul guvern austriac şi votată de coaliția social-democrată. Această interdicţie urma să intre în vigoare în luna mai 2018.

În prezent, în Austria fumatul este permis în localuri și chiar și la locul de muncă, dacă niciunul dintre angajați nu se opune.

Însă joi, Parlamentul a votat o lege prin care va fi anulată interdicția fumatului în localuri din mai, în ciuda opoziției grupurilor de sănătate și a unei petiții semnate de peste jumătate de milion de austrieci.

„Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în Europa modernă”, au declarat organizatorii petiției – Asociația Medicilor din Viena și Organizația Anticancer – care susțin că votul este „un exemplu rău unic în Europa”.

Pe de altă parte, parlamentarii în favoarea fumatului în baruri și restaurante spun că o interdicție ar încălca „libertatea de alegere” a cetățenilor și că vor să protejeze afacerile patronilor de localuri, care „ar fi grav afectați” de o astfel de măsură.

Austria a fost supranumită „Scrumiera Europei”, pentru că este una dintre puținele țări occidentale care nu a introdus încă o interdicție privind fumatul în spațiile publice. În Austria, 13.000 de oameni mor anual din cauza afecțiunilor provocate de fumat.

Potrivit datelor furnizate de Eurostat, în țara din Alpi există și a treia cea mai mare proporție de fumători din Europa: 30%.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă