15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleB3TON, restobarul friendly și cu mâncare bună de la Parcul Carol

B3TON, restobarul friendly și cu mâncare bună de la Parcul Carol

Cum spuneam, meniul, deși nu foarte mare, are cam de toate pentru toți, de la supe, salate, paste și risotto, pește și fructe de mare, dar și burgeri, coaste și alte preparate din carne, plus câteva rețete creative ale chef-ului Silviu Furdui, un bucătar foarte inspirat despre care am mai scris și altădată – când lucra la fostul Muse Bistro. 

Din meniul recent lansat, iată și câteva exemple: salata de spanac cu tahina și iaurt, piept de pui cu legume coapte și pesto, platourile de brânzeturi cu dulceață de roșii, coaste de porc în sos BBQ cu salată Coleslaw, midii în sos de vin alb, usturoi și busuioc, măr copt în foietaj cu cremă caramel.

O idee care a prins foarte bine este burgerul uriaș, de 4 kilograme – ajunge pentru 10-12 persoane –, care se poate face la comandă, cu trei zile în avans, din ce ingrediente doriți. Brunch-ul de duminica merită luat în seamă dacă sunteți în căutare de idei de petrecut după-amiaza: are peste 20 de preparate din toate categoriile, din care multe sunt destul de inedite, respectiv greu de găsit prin alte locuri (și se schimbă periodic) precum: supa de fazan / bibilică / iepure, quiche cu urdă, păstrăvul afumat în cetină de brad, turtele de casă cu icre de știucă sau de crap, puiul crocant în prapure de miel și pastrama de vită slow cooked, laptele de pasăre cu cremă de soc, orezul cu lapte cu castane caramelizate ș.a.

De băut: Mimosa (proseco&orange juice), prosecco, ceai/cafea și lapte prins. Muzica live e cool – de obicei sunt cover-uri cu saxofon sau vioară.

Prețuri decente: din meniul à la carte – 25-34 lei burgerii, 13 lei o supă, 18 lei salata de vinete, 28 lei șnițelul de pui cu semințe, piure și gem de afine, 29 lei rissotto cu creveți și sparanghel, 7 lei un espresso, 15 lei limonada cu mango. Preț brunch: 90/100 lei adult, 45/50 lei copiii de peste 6 ani. Burgerul uriaș cu cartofi prăjiți: 500 lei (40 lei/persoană).     

Adresă și contacte

Bd. Mărășești nr. 2C, bloc C, scara 3, parter. Tel. 0724.590.863; www.facebook.com/B3TON.RestoBar.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

O familie de 9 persoane, dintre care șase copii, din Rafah a fost ucisă într-una tac israelian

Un atac israelian a omorât nouă persoane, dintre care şase copii, toţi membri ai aceleiaşi familii, vineri seara la Rafah, în sudul îndepărtat al...
Ultima oră
Pe aceeași temă