Burnout, boala omului modern care ne poate ucide lent

Burnout, boala omului modern care ne poate ucide lent

Goana după bani şi faimă, ar spune unii, nevoia de dezvoltare personală şi profesională accelerată şi un nivel de trai decent, ar spune majoritatea, toate acestea ne obligă adesea să facem slalom între deadline-urile de la job, viaţa de familie şi bucuria de a fi noi înşine.

Elena Marinescu 0 comentarii

Prof. univ. dr. Camelia Popa, la Departamentul de Psihologie al Academiei Române, psiholog clinician specializat în diagnoza şi tratamentul depresiilor, explică într-un interviu pentru „România liberă” care sunt riscurile acestei curse contra cronometru din viaţa de zi cu zi.

Psihologul Camelia Popa spune că oamenii moderni sunt nevoiţi să facă o echilibristică permanentă între viaţa profesională şi cea personală, cu diferitele lor solicitări. Adeseori însă, în lupta pentru bani şi prestigiu, ei uită să fie fericiţi. Sunt tensionaţi, îşi ignoră partenerii, hobby-urile, nu se pot comuta pe modul „off”. Sintagma „dezvoltare personală” este incongruentă cu goana după avantaje şi poziţii la job. Te dezvolţi personal atunci când toate aspectele vieţii tale sunt armonioase, neintrate în conflict unele cu altele. Când ele intră în conflict, totul devine periculos, se creează o zonă de război, psihologic şi fizic. Duşmanul este un stres profesional  prelungit, copleşitor, epuizant, pe care îl numim sindromul burnout. Acesta determină nu doar scăderea productivităţii, absenteism şi accidente de muncă (costuri economice directe), ci şi boli grave ale angajaţilor (costuri majore pentru asigurările de sănătate).

Deşi nu este recunoscut ca atare în ghidurile internaţionale de diagnostic, sindromul burnout este tot mai des întâlnit, în special în cazul tinerilor. Ce este de făcut? Poate fi psihoterapia de folos?

Sindromul burnout apare ca urmare a unui stres prelungit; la baza lui regăsim o constelaţie de factori - volum mare de muncă, suprasolicitare, mediul de lucru ostil, lipsa aprecierii, relaţiile încordate cu şefii sau cu colegii, aşteptări exagerate (mai ales la tinerii aflaţi la începutul carierei), hrana proastă, odihna insuficientă, lipsa suportului familial, vulnerabilitatea emoţională, teama de eşec sau de pierdere a job-ului etc. Acest stres cronic, legat de stilul de viaţă al individului, ca şi diabetul, este greu de depistat. În primul rând, după cum aţi arătat, nici măcar nu i s-a alocat un diagnostic. Apoi, natura lui insidioasă şi manifestările prin care „erupe” îl fac greu de recunoscut. Unii oameni au manifestări din aria depresiei (epuizare, insomnie/hipersomnie, pierderea apetitului/hiperfagia, pierderea plăcerii, a interesului sexual etc.), alte pierderi în bunăstarea lor mintală (iritabilitate, cinism, detaşare, anxietate, furie, deznădejde, apatie), însă alţii ajung în spitale pentru hipoglicemie, tulburări gastro-intestinale, intoleranţe alimentare, probleme inflamatorii,  tulburări cardiace şi ale sistemului respirator, dureri de cap, alcoolism şi alte dependenţe de substanţe, disfuncţii ale sistemului endocrin etc. Acestea din urmă pot fi puse cu greu în legătură cu stresul profesional. De aceea, eu afirm că burnout-ul nu este doar o problemă psihologică, ci şi una fizică. De altfel, există cercetări care atestă că psihoterapia cognitiv-comportamentală, de exemplu, ţintită pe cogniţiile şi habitudinile profesionale ale oamenilor, poate contribui la diminuarea arsurilor gastrice sau la vindecarea sindromului intestinului iritabil.

Aţi avut în practică experienţe cu pacienţi care prezentau simptomele acestui sindrom? Cum au evoluat cazurile?

Sigur. Oamenii s-au prezentat la psiholog pentru dispoziţie depresivă, dificultăţi relaţionale, ca şi pentru abuz de substanţe psihoactive (tutun, cafea, alcool, somnifere), bulimii nocturne, dependenţă de mâncarea fast-food, preferinţa pentru dulciuri, tulburări ale somnului, tulburări sexuale, dificultăţi de concentrare şi pierderi de memorie, creştere ponderală etc. Toate aceste aspecte erau legate de burnout. Unele cazuri au evoluat bine: oamenii au găsit în ei o minimă sursă de energie să se schimbe (au început să-şi planifice mai bine activităţile profesionale, să-şi delege sarcini, să-şi găsească timp pentru activităţi recreative şi sportive). Însă alte cazuri au un pronostic prost. Fie un psiholog cât de bun, nu te poate ajuta să schimbi ceva în viaţa ta dacă tu nu vrei asta şi continui să te afunzi în oboseală şi emoţii negative.

Sunt specialiştii români capabili să ofere diagnostice corecte şi tratamente adecvate, având în vedere că între sindromul burnout, depresie şi anxietate este o graniţă foarte fină? Există scale şi ghiduri de evaluare în acest sens?

Într-adevăr, graniţa este foarte fină, nu doar între burnout şi patologia psihiatrică, ci şi între burnout şi patologiile somatice. Specialiştii fără o viziune sistemică asupra fenomenului sunt induşi în eroare, ei pot trata efectele burnout-ului, dar nu ajung la cauza lui. Există, desigur, scale şi ghiduri de evaluare, însă acestea se aplică în ţările care au înţeles că au de-a face, într-adevăr, cu o problemă. La noi, în screening-ul de medicina muncii se lucrează, din păcate, cu testul copacului sau al omuleţului pentru a „diagnostica” traumele ancestrale ale angajaţilor sau cu aşa-zise teste copiate de pe Internet, total nerelevante. Citeam undeva că în Silicon Valley angajatorii au introdus pauze lungi de prânz, în care angajaţii sunt încolonaţi şi puşi să meargă pe jos sau să socializeze cu colegii. Această „deconectare” funcţionează ca un amplificator de productivitate, cu efecte măsurabile.

Poate fi apariţia sindromului burnout un moment T0 în care să ne restartăm existența şi să ne redefinim valorile?

Apariţia sindromului burnout este nu al 13-lea, ci al 14-lea ceas. Dacă omul nu se „restartează” până în aşa-numitul moment T0, efectele burnout-ului vor fi extrem de grave şi cu urmări greu de anticipat în starea lui generală de sănătate. Bineînţeles că „restartarea” trebuie  urmată de o reconstrucţie a întregului său sistem axiologic, personal şi profesional. De pildă, valorile „avantaje economice şi prestigiu” (care cuantifică acea foame de bani şi de faimă de care vorbeaţi), precum şi valoarea „ambianţă fizică” (din ce în ce mai apreciată de tineri, care înseamnă avantajul de a lucra într-o clădire frumoasă, situată central, cu multe facilităţi pentru angajaţi) ar coborî poziţii în noua lor ierarhie axiologică. În locul lor, ar prelua conducerea valori individuale mai „omeneşti”, precum: modul de viaţă (făurirea unei vieţi armonioase, în care individul să-şi trăiască efectiv şi plenar viaţa), relaţiile cu semenii, varietatea sau creativitatea. Este un proces de renaştere complicat, în etape, cu multe renunţări (omul trebuie să înveţe să renunţe la standardele foarte înalte pe care şi le-a stabilit, să-şi reducă din costuri), dar cu satisfacţii şi câştiguri pe termen lung. Acest proces nu poate fi grăbit de terapeut, fiindcă ar produce disfuncţii severe în funcţionarea persoanei. Persoana însăşi trebuie să conştientizeze că schimbarea este vitală pentru ea. Din păcate, adeseori constatăm în practică sechele ireversibile ale burnout-ului în cazul oamenilor care acceptă să se schimbe prea târziu. Este ca o lăsare de fumat după instalarea agresivă a cancerului pulmonar. Trebuie să conştientizăm cu toţii faptul că viaţa este prea scurtă pentru a ne înconjura de oameni, lucruri şi angajamente care nu ne fac bine. 

Simptome:

·      epuizare fizică şi emoțională;

·      oboseală permanentă și lipsa motivației;

·      pesimism, frustrare, cinism și resemnare;

·      iritabilitate și izolare socială;

·      concentrare și productivitate scăzută;

·      scăderea capacității de a lua decizii și de a rezolva probleme;

·      neglijarea propriei stări de sănătate;

·      refugiere în obiceiuri nesănătoase: alimentare, consum de alcool, droguri;

·      tulburări ale somnului;

·      incapacitatea de a se detașa de problemele profesionale inclusiv în timpul liber;

·      simptome fizice ca durerile de cap, tensiunea musculară, durerile de spate, manifestări digestive.

Din păcate, adeseori constatăm în practică sechele ireversibile ale burnout-ului în cazul oamenilor care acceptă să se schimbe prea târziu. Este ca o lăsare de fumat după instalarea agresivă a cancerului pulmonar.(Camelia Popa, psiholog) 

Termenul de “burnout” a fost introdus în anul 1970 de către psihologul american Herbert Freudenberger, care l-a definit ca fiind caracteristic pentru angajații din domeniile de lucru cu oamenii, cum ar fi medicii şi asistentele medicale. În prezent se consideră că sindromul burnout poate afecta orice categorie profesională şi orice persoană expusă la un stres de lungă durată.

Comentarii

loading...
Loading...
loading...